(Lelia Munteanu – senior editor al ziarului Gândul)
Ce e viaţa, mânca-v-aş postările voastre? O salbă cu cocoşei. O pui, o porţi şi, când ţi-e lumea mai dragă, începe de se deşiră. Într-o zi – gata – s-a rupt.
O dau şi altfel. I-auzi aici: “În viaţă este o scară/ Ea te urcă şi coboară/ Doamne, bine-i la urcare/ Când eşti tânăr şi-ai valoare/ E mai greu la coborâre/ Când rămâi singur pe lume/ Ca pasărea fără nume…”.
Dac-ai fost un amărât, te-mbracă la repezeală-n patru scânduri, te plâng de recesiune (nu prea mult), şi te coboară-n groapă, cu atenţie mărită, să nu facă deranj, că e înghesuială pe aleea unde-o să te rupi tu-n figuri, în vecii vecilor amin. Fii mulţumit că te-au băgat, fiindcă ai tăi zic mersi că s-au scos.
Dac-ai avut soartă şi eşti rege – nu unu’ de rând, ci chiar regele ţiganilor – stai în faţă. Ai auzit de sicriul cu aer condiţionat şi filtru de cafea? Ăla e – un must have de vară-toamnă. (Abia în octombrie apar alea cu şemineu şi Moş Crăciun încorporat). Cu cât ai fost mai bazat, cu-atât te plâng neamurile.  Se-atârnă de tron – nu pleca! unde pleci? cui ne laşi? – s-ar arunca în groapă, după tine, doar-doar.
Te petrec cu fanfara. Îţi cântă Florin Salam la căpătâi. De ascultare: “Am aflat ceva şi eu/ Că m-a iubit Dumnezeu/ M-a iubit de-adevărat/ Si din lume m-a luat/ Făi, mamă…./ Of, io nu m-am gândit la mine/ Am văzut rău’ din lume/ Şi-am avut mii de furii/ Cu gându’ l-ai mei copii/ Ce-or făcea când n-oi mai fi…” . Mai luaţi una tare, da’ să nu vă zvârcoliţi: “Ce-o să mă fac fară tine/ Când or trece două zile?”…
Cum e să-ţi cânte la năsălie, ce ţi-a plăcut mai bine-n viaţă? “Nici nu ninge, nici nu plouă/ Peste noapte cade rouă/ Dimineaţa bate vântu/ De se usucă pâmantu’…”
Mă jur că cele mai adevărate înmormântări sunt alea ţigăneşti. Te ating la lingurică. Te fac de vorbeşti singur o săptămână: ”Pământule, negrule/ Şi tu, nesătulule/ Pământule lunecos/ Tu mănânci omu’ frumos/ Şi-ntr-un colţ de cimitir/ S-aude glas de copil/ Ce plânge cu foc şi-amar/ Şi se roagă de gropar: / Stai, gropare, că mi-e greu/ Nu-l lua pe tata-l meu/ Stai şi nu-l băga în groapă/ Că pleacă pe lume-ailaltă/ Şi nu-l mai văd niciodată…”
Mă uit la Cioabă, Dumnezeu să-l ierte. A avut tot ce şi-a dorit. Coroană şi sceptru. Aur, potol, putere.  Nu l-a răpus politica, nu l-a răpus plictiseala, l-a pus jos un suflu la inimă. Da’ uite că-l ţin de cinci zile pe televizor şi-l îmbălsămează-n vorbe. S-au adunat  toate bocitoarele, mai tre’ s-apară madam Tatoiu. Hai, că se merită să mori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here