elena-dinuManagerul general al Spitalului Judeţean Giurgiu, dr. Elena Dinu, a prezentat pentru primul număr al săptămânalului nostru situaţia instituţiei pe care domnia sa o conduce, precum şi o serie de obiective pentru primele luni ale anului.

Intrată în reparaţii capitale în 2009, bucătăria spitalului judeţean are o nouă înfăţişare, conform precizărilor directorului Elena Dinu, aceasta urmând să funcţioneze la parametri optimi începând cu această lună.

“După cum ştiţi, în urmă cu ceva timp am decis ca vechea bucătărie a spitalului să intre în reparaţii. În momentul de faţă vă pot spune că aceasta a fost reabilitată, urmând ca în scurt timp să funcţioneze normal după câteva mici retuşuri”, ne-a declarat Elena Dinu.

Meniu special de sărbători

Elena Dinu ne-a precizat că, atât de Crăciun cât şi de Revelion, angajaţii spitalului au făcut tot posibilul ca pacienţii internaţi aici să nu simtă absenţa familiei, încercând să menţină farmecul sărbătorilor de iarnă prin adoptarea unui meniu special..

“Ştim cu toţii că în astfel de momente este destul de dificil pentru fiecare să treacă prin cele mai importante momente ale anului imobilizaţi la pat sau fără posibilitate de a ieşi din spital. Ne-am gândit să le pregătim o mică surpriză, punându-le la dispoziţie, în funcţie bineînţeles şi de natura internării, un meniu special” a mai spus Elena Dinu.

Cozonacul, portocalele, o serie de aperitive şi chiar sarmalele au constituit principalele “ingrediente” cu care “locatarii” Spitalului Judeţean Giurgiu s-au delectat cu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou.

Aproape 600 de giurgiuveni, la urgenţe

Directorul Spitalului Judeţean ne-a pus la dispoziţie şi o serie de date referitoare la numărul de persoane care s-au prezentat în perioada 31 decembrie – 4 ianuarie la Urgenţe.

Astfel, un număr de 579 de giurgiuveni s-au prezentat cu diferite afecţiuni, majoritatea pentru excesele de mâncare şi alcool. Au urmat o serie de probleme cardiologice, 53 de cazuri cu afecţiuni ortopedice (peste 70% dintre acestea reprezentând fracturi în urma unor căzături), precum şi 11 cazuri de agresiune fizică provocate de asemenea, de consumul excesiv de alcool. Dacă astfel de cazuri sunt frecvente an de an, acestea menţinându-se relativ la acelaşi nivel ca în anii precedenţi, un lucru îmbucurător este acela că nu s-au înregistrat precum în trecut cazuri care să aibă legătură cu artificiile şi materialele din aceeaşi clasă (petardele).

Modernizarea Spitalului, principalul obiectiv

Chiar dacă a declarat că până la stabilirea bugetului nu se poate vorbi despre acţiuni concrete, Elena Dinu a precizat că principalul obiectiv pentru perioada imediat următoare este modernizarea Spitalului Judeţean.

“Sper ca în acest an să demarăm o serie de acţiuni care, odată încheiate, să schimbe actuala faţă a acestei instituţii. Este nevoie de o igienizare corespunzătoare, de o reorganizare precum şi de o consolidare a diferitelor corpuri de clădiri. Este timpul să creştem puţin standardele pentru pacienţii noştri” a menţionat Elena Dinu. Domnia sa a precizat şi că acte de generozitate, ca şi cel al omului de afaceri local Florian Nicolae (directorul firmei Nova Force care a donat de curând 420 de lenjerii de pat) sunt binevenite şi că mediul de afaceri este singurul care în astfel de momente poate ajuta spitalul. Elena Dinu a mulţumit de asemenea şi Clubului Rotary, partener de nădejde al Spitalului Judeţean Giurgiu, în ultimii ani, “rotarienii” ajutând prin diferite donaţii şi programe spitalul.

Bogdan VLADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here