Joi, 2 septembrie, Sindicatul Agrostar a organizat, simultan, în 23 de judeţe ale ţării, o serie de acţiuni de protest, constând în pichetarea Prefecturilor. O astfel de acţiune s-a derulat şi la Giurgiu, unde, între orele 11 şi 13, circa 100 de persoane au pichetat sediul Prefecturii. Lozinci, huiduieli şi multe fluiere… cam aceasta a fost atmosfera la Giurgiu, unde nu prea înţelegeai ce cereau protestatarii, pentru că, în timp ce liderii lor vorbeau la megafon, “sindicaliştii” suflau cât îi ţineau puterile în fluiere, acoperind, astfel, mesajul liderilor. În general, oamenii cereau demisia Guvernului, bani pentru agricultură sau dreptul de a munci… De remarcat a fost, însă, prezenţa liderului naţional al Agrostar, Nicolae Ştefan, care a prezentat presei locale scopul acestei acţiuni. “Organizarea de aici nu a fost la nivelul a ceea ce ne aşteptam şi aceasta nu din vina sindicatelor… Practic, acţiunea fost altfel gândită: ar fi trebuit să venim aici, în faţa Prefecturii, cu utilajele agricole, dar, din păcate, Primăria nu ne-a dat autorizaţie pentru aceste utilaje, aşa că a trebuit să ne reorganizăm rapid şi de aici numărul relativ mic al protestatarilor… Practic, am ajuns la astfel de acţiuni pentru că, după aproape 1 an de negocieri cu actuala conducere a Ministerului Agriculturii, nu am obţinut nimic… După cum se ştie, din 2010, agricultorii nu au mai primit niciun fel de ajutor, iar Guvernul trebuia să elaboreze noua legislaţie pentru ca agricultorii să beneficieze de astfel de ajutoare… sistemul de irigaţii din întreaga ţară este la pământ, investiţiile în spaţiile de depozitare a produselor agricole sunt zero… iar toate acestea nu fac altceva decât să prejudicieze grav nu numai viaţa agricultorilor români, dar şi securitatea alimentară a ţării. De aceea, printre problemele identificate de noi şi aduse în atenţia Guvernului se află acum reabilitarea şi transformarea sistemului naţional de irigaţii, pentru ca agricultorii să-l poată folosi, promovarea şi implementarea instrumentelor care să ducă la înlocuirea Legii 381/2002, privind calamităţile în agricultură, susţinerea pieţei laptelui, a sectorului de creştere a ovinelor şi caprinelor, a celui de legume şi fructe… De asemenea, cerem Guvernului măsuri ferme pentru diminuarea evaziunii fiscale, dar şi pentru reducerea birocraţiei în procesul de obţinere a fondurilor comunitare, atât de necesare pentru agricultură… am ajuns la concluzia că problemele noastre, ale agricultorilor, nu pot fi rezolvate decât dacă ieşim în stradă… aşa am reuşit să ne primim restanţele pe anul trecut, obţinute de-abia în iulie, tot în urma acţiunilor de protest… Vrem să fie foarte clar pentru toată lumea: noi nu cerem nimic în plus, vrem doar să se aplice legea şi să ne primim drepturile conferite de aceasta”, a declarat liderul Sindicatului Agrostar. Acesta a mai precizat că acţiunile de protest nu se vor opri aici, urmând un miting naţional, în Piaţa Victoriei, organizat pe data de 9 septembrie. Dacă revedicările nu le vor fi soluţionate, sindicaliştii sunt decişi să treacă la măsuri extreme: blocarea drumurilor naţionale şi judeţene în 30% din judeţele României. La Giurgiu, mitingul s-a desfăşurat fără probleme, la finalul acţiunii, liderii sindicali depunând, la sediul Prefecturii, un memoriu în care şi-au înscris revendicările.

Cristina MOISE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here