La această oră mai multe sute de manifestanți se adună în Piaţa Victoriei din Bucureşti, unde mii de oameni şi-au anunţat prezenţa pe pagina de Facebook a evenimentului, la un protest de stradă…

Manifestaţii asemănătoare sunt programate şi în restul ţării, în oraşe precum Constanţa, Braşov, Sibiu, dar şi în diaspora. Oamenii acuză coaliţia PSD-ALDE că nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală şi îndepărtează România de standardele europene şi democratice şi o aruncă într-un regim în care domnesc doar interesele celor care au acces la politică, potrivit News.ro.
Protestatarii iau în calcul inclusiv posibilitatea de a pleca în marş spre sediul PSD şi ulterior spre sediul TVR. Mii de oameni şi-au anunţat prezenţa la protest.
Manifestaţii asemănătoare sunt programate sâmbătă seară şi în Alba Iulia (în faţa prefecturii), Alexandria (prefectură), Arad (la primărie), Braşov (prefectură), Bistriţa (Piaţa Petru Rareş), Cluj (Piaţa Unirii), Constanţa (prefectură), Craiova (Piaţa Mihai Viteazul), Deva (Piaţa Victoriei), Galaţi (prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Oradea (Piaţa Unirii), Piteşti (prefectură), Ploieşti (în centru, la ceas), Râmnicu Vâlcea (Scuarul Revoluţiei), Satu Mare (pietonalul Corneliu Coposu), Sibiu (Piaţa Mare), Sighetu Marmaţiei (Strada Corneliu Coposu), Târgu Mureş (prefectură), Timişoara (Piaţa Operei), Zalău (Platoul de Marmură).
De asemenea, românii din diaspora au anunţat că vor fi solidari cu cei din ţară, astfel că vor protesta în Olanda, Spania (Bilbao – Plaza Circular Nr. 4, în faţa Consulatului), Marea Britanie (The National Assembly for Wales), Irlanda (Ambasada României). Italia (Milano – Consulatul General al României) Germania (München – Consulatul General al României, Franţa (Paris – Trocadéro, Parvis des Libertés et des Droits de l’Homme), Islanda (Reykjavík), Canada (Toronto), Austria (Viena – Wiener Staatsoper), Germania (Würzburg – Marktplatz).
În plus, comunitatea ”Declic” a lansat o platformă numită „Penalistan” care prezintă România peste următorii 100 de ani, dacă oamenii acceptă modificările aduse legilor Justiţiei: ”În Penalistan vor conduce corupţii, ghidaţi de puterea şpăgilor. Dreptatea va deveni arhaism!”…
Ei spun că la protestele din Bucureşti şi din ţară ce vor avea loc astă seară, vor împărţi 6.000 de pancarte cu simbolul Centenarului, România 100, alături de cătuşele care ar lega viitorul ţării noastre şi ar dezlega mâinile corupţilor. Pancartele au fost realizate – spun organizartorii – din banii strânşi din donaţii.
(Jurnal)