concediere-absente-nemotivateCu puțin timp înainte de ziua votului moțiunii, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a pus în dezbatere publică un proiect care – după cum spun cei din presă – ar veni  în ajutorul celor ce vor să-și completeze anii de muncă în vederea pensionării. Proiectul este de-a dreptul inovator și vine cu o  mare surpriză!

Conform site-ului just.ro, și respective EvZ, concediile fără plată și absențele nemotivate ar putea fi considerate din nou vechime în muncă. Potrivit noului proiect de modificare a Codului muncii, aflat acum în dezbatere, prevederea actuală din Codul muncii, care reglementează scăderea din calculul vechimii a concediilor fără plată și a absențelor nemotivate,  ar putea să fie eliminată.  

Comentând acest proiect jurnaliștii mai scriau: Nu știm însă dacă e vorba de o scăpare a celor care au făcut propunerea sau cineva a vrut să introducă chiulul la vechimea în muncă. Cert este că, dacă prevederea ar fi eliminată, ne-am întoarce la o situație care exista și până în 2015, când unii inspectori de muncă considerau că e normal ca acele zile să se calculeze ca vechime în muncă, în timp ce alții spuneau că e inadmisibil.

(Jurnal)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here