“Majoritatea proiectelor de acte normative venite din partea Guvernului, sunt hilare”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în data de 4 mai, secretarul Primăriei municipiului Giurgiu, Petre Roşu.

Înaintea intrării în Parlament, legile foarte importante care privesc administraţia publică sunt trimise spre analiză Asociaţiei Municipiilor din România (AMR). Numai că această asociaţie are doar un rol pur consultativ, neputând face altceva decât să corecteze (în cel mai bun caz) tarele legii brute.

Conform spuselor lui Petre Roşu, printre cele mai importante proiecte de lege supuse analizei AMR se numără legea salarizării unice şi legea sănătăţii.

“Noua lege a sănătăţii prevede, printre altele, ca spitalele judeţene sau municipale să treacă în subordinea Consiliilor Judeţene sau a celor Locale, după caz. Este nevoie de o serie de amendamente, deoarece, spre exemplu trecerea în subordinea CJ sau CL, va aduce cu sine tot cu finanţarea de către direcţiile sanitare. Se încalcă principiul autonomiei locale. Finanţarea ar trebui să se facă de CJ sau CL însă prin bugetul CJ şi CL” a mai spus Petre Roşu.

O altă propunere discutabilă în opinia lui Petre Roşu, este aceea ca unităţile militare dezafectate de pe raza unor municipii, oraşe sau comune, să treacă la Consiliul Judeţean; “artificiul” urmărind de fapt sustragerea terenurilor din patrimoniul municipiilor.

Bogdan VLADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here