Chiar dacă, la începutul activităţii, întocmirea şi depunerea de proiecte cu finanţare europeană nu era punctul forte al judeţului Giurgiu, care, ani la rând, s-a situat pe poziţii codaşe în ţară la acest capitol, acum, situaţia s-a schimbat radical. Astfel, potrivit ultimelor date centralizate de Prefectura Giurgiu, până la data de 30 septembrie 2010, la nivelul judeţului Giurgiu erau 84 de proiecte şi încă 4 alte idei de proiecte, depuse de autorităţile administraţiei publice locale, structurile subordonate acestora şi alte instituţii publice, proiecte a căror valoare depăşeşte 302.000 Euro.

„33 dintre aceste proiecte sunt aprobate de autorităţile de management (valoarea lor fiind de circa 190.000 de Euro), în timp ce pentru alte 24 de proiecte au fost semnate contractele cu autorităţile de management, contracte în valoare de peste 150.000 de Euro. Cele mai multe din proiectele depuse aparţin Consiliului Judeţean (32 de proiecte, cu valoare totală de circa 132.000 de Euro, din care 12 au deja contracte de finanţare încheiate, în valoare de circa 56.000 de Euro). Îmbucurător este faptul că şi consiliile locale comunale au înţeles oportunitatea realizării şi depunerii unor astfel de proiecte, astfel că acestea au, la rândul lor, 32 de proiecte depuse, în valoare de peste 72.000 de Euro, din care 6 au primit deja contractele de finanţare. Referitor la programele accesate prin aceste proiecte, vă pot spune că cele mai multe proiecte au fost depuse pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Dintre proiectele importante, aş menţiona pe cele vizând reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane şi şosele de centură, dar şi proiectele vizând consolidarea şi reabilitarea Spitalului Judeţean şi a centrelor de asistenţă socială de pe raza judeţului Giurgiu.

Toate eforturile autorităţilor locale şi judeţene din acest domeniu au fost, de altfel, apreciate şi de inspectorii Corpului de Control al Ministrului Administraţei şi Internelor, în urma recentelor verificări realizate la Instituţia Prefectului Giurgiu”, ne-a declarat prefectul Noruţ Stănişteanu. Acesta spune că realizarea şi depunerea de proiecte cu finanţare europeană va rămâne, în continuare, o prioritate pentru Prefectură, care, deşi nu are, legal, prea multe posibilităţi de a solicita fonduri pe astfel de proiecte, sprijină activ, prin specialiştii săi, toate autorităţile locale ce vor să obţină fonduri europene.

Cristina MOISE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here