Atestată documentar încă de la 1700, odată cu harta Ţării Româneşti întocmită de stolnicul Constantin Cantacuzino, comuna Găujani devine, de la an la an, din ce în ce mai modernă. Astfel, după cum ne spunea primarul comunei, Dumitru Marcu, până acum s-au făcut investiţii importante în iluminatul public, care a fost adus la standarde moderne, dar şi în asfaltarea de uliţe în toate cele trei sate care formează comuna. Reabilitarea căminului cultural şi deschiderea unor staţii de carburant mixt (benzină, motorină şi GPL) sunt alte două proiecte importante ale comunităţii, realizate deja, conduse de primarul Marcu.

„În următoarea perioadă lucrăm la finalizarea asfaltării, la modernizarea şcolii din comună – care este aproape gata, şi, cel mai important, reţeaua de apă potabilă şi hidranţi”, ne declara primarul Dumitru Marcu. Un alt aspect despre care am vorbit cu primarul comunei Găujani la ultima noastră vizită în comună este legată de un subiect intens discutat, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul primăriilor din judeţul nostru: situaţia asistaţilor sociali. La o populaţie de aproximativ 2500 de locuitori, numărul acestora este de 174. Dar, ca peste tot, când vine vorba de muncă în folosul comunităţii, numărul celor care prestează aceste ore este mult mai mic, majoritatea invocând faptul că fie sunt în vârstă, fie sunt bolnavi. Cei care muncesc sunt folosiţi, în special, la salubrizarea comunei. Tot despre salubrizare, primarul Dumitru Marcu ne mai spunea că, la acest moment, gunoiul menajer din localitate este colectat de operatorul de salubritate, contra sumei de 3,30 lei pentru fiecare persoană.

(L. Balaban)