Regele Mihai a încetat din viaţa, astăzi, 5 decembrie, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia, a anunţat Casa Regală a României. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria.

Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală”, se spune într-un comunicat al Casei Regale.

Comunicatul de presă transmis de Casa Regală a României:

“Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viaţă astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13 (ora României), la reşedinţa privată din Elveţia. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria. În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei române va face o declaraţie către ţară. În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

La dorinţa Custodelui Coroanei române, funeraliile Regelui Mihai I vor respecta tradiţia înaintaşilor Majestăţii Sale Defuncte.

Începând de mâine, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile. Condoleanţe pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/

Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale”.

Miercuri, 13 decembrie, în ziua aterizării avionului militar, la ora 11.00, sicriul cu corpul neînsuflețit va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai casei Majestății Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment. La aeroportul Otopeni va avea loc un scurt serviciu religios ortodox.

La ora 14.00, corpul neînsuflețit va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Familia Regală va fi prezentă la Sinaia. La așezarea sicriului în Holul de Onoare se va oficia un scurt serviciu religios ortodox.

Programul oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș va fi următorul:

– ora 14-15: Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova.

– ora 15-16: Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale.

– ora 16-17: Reprezentanții Corpului diplomatic, ai Uniunii europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.

– ora 17-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

La ora 18.00, corpul neînsuflețit va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei), unde va ajunge la ora 20.00. Ceremonia va avea caracter privat. Cu această ocazie, va fi oficiat un scurt serviciu religios ortodox.

Președintele României a transmis condoleanțe tuturor membrilor Casei Regale și a anunțat că România va institui zile de doliu național în memoria Regelui Mihai I. De asemenea, Guvernul va sprijini organizarea funeraliilor naționale. În acest sens, marți, la Palatul Victoria, va avea loc o întâlnire pentru stabilirea detaliilor și calendarului acestora.

Anunțul cu privire la instituirea doliului național a fost făcut de Klaus Iohannis la finalul întâlnirii de marți cu ambasadorii statelor membre UE, potrivit Agerpres.

Totodată, șeful statului a îndemnat românii, într-un mesaj postat pe Facebook, să onoreze așa cum se cuvine meritele Regelui. ”Astăzi, națiunea noastră este în doliu. Un mare om de stat și un mare român a plecat dintre noi. Am primit cu profundă durere și tristețe vestea morţii Majestății Sale Regelui Mihai I. Călătoria aproape seculară a ultimului Suveran al României se încheie aici. Prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai și-a pus întreaga viața în slujba țării noastre și a servit-o cu demnitate și responsabilitate până în ultima clipă. În aceste ore, vă îndemn pe toți să avem puterea și înțelepciunea să onorăm așa cum se cuvine meritele lui Mihai I. Dumnezeu să-L odihnească în pace”, a scris președintele.

Potrivit Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, zilele de doliu naţional sunt stabilite prin hotărâre de guvern. Actul normativ mai stabilește că, în zilele de doliu naţional, aşa cum au fost stabilite de guvern, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă (coborât pe jumătate – n. red) Drapelul României.

În general, în zilele de doliu național, drapelul trebuie arborat în bernă şi la sediile partidelor politice, sindicate, la trecerile frontierei, pavilionul navelor. De asemenea, posturile naţionale de radio şi televiziune, dar şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate.

Posturile nationale de radio si televiziune, precum si institutiile de cultura sunt obligate să își adapteze programul in mod corespunzator.

În plus, toate manifestarile culturale, artistice si sportive programate pentru aceasta zi sunt amanate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here