291_lamultsanide1iunieToate acțiunile din ziua de luni, 1 IUNIE, se vor derula prin intermediul Centrului cultural local ”Ion Vinea”, în mai multe locații din municipiu, după următorul program:

* În Parcul Alei (Foișorul Fanfarei) între ora 10.00 și 11.00 va avea loc un spectacol coregrafic de dans modern, susținut de Asociația Culturală ”Flori Art”;

* Pe Aleea Pietonală ”Mircea cel Bătrân” de la ora 10.00 se va desfășura un concurs pe role, concurs organizat de Primăria municipiului, Inspectoratul Școlar al Județului (IȘJ) și Direcția pentru Tineret Giurgiu (DTG);

* Palatul Copiilor Giurgiu va găzdui de la ora 10.00 un inedit concurs de mini – fotbal, organizat de Primăria Giurgiu, IȘJ, DTG, Clubul Sportiv Școlar (CSS) și Clubul Sportiv Municipal (CSM);

* Clubul Sportiv Școlar Giurgiu va organiza și găzdui începând cu ora 10.00 în organizarea instituților menționate mai sus, un Concurs de tenis de masă;

* Concursul de mini – baschet va avea loc de la ora 10.00 în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 5 ”Emil Gulian”, organizatori principali aceleași instituții;

* Între orele 10.00 și 16.00 în Parcul Alei se va desfășura, sub egida Colegiului Național ”Ion Maiorescu”, Concursul de fotografie ”Orașul meu”;

* Parcul Alei va găzdui între orele 10.00 și 14.00 Atelierul de face painting ”Fețe colorate”, Atelierul de pictură ”Colorează – ți viața altfel” și ”5 minute de celebritate” – acțiuni organizate de profesorii Colegiului Național ”Ion Maiorescu”;

* Crosul Primăverii se va desfășura începând cu ora 10.00 pe aleile parcului de la Palatul  Copiilor

* Palatul Copiilor Giurgiu va găzdui de la ora 11.00 mai multe demonstrații de arte marțiale, prezentate de sportivii Clubului ”Aquila”, antrenor – profesorul Ion Chelu;

* Elevii de la Palatul Copiilor Giurgiu vor prezenta în ”Foișorul Fanfarei”, din Parcul Alei, în intervalul orar  11. 00 – 12.00 un Spectacol muzical – coregrafic urmat de o demonstrație de Kangoo Jumps și un Flashmob – demonstrații susținute de elevii Colegiului ”Ion Maiorescu”;

* ”Foișorul Fanfarei”, din Parcul Alei, va găzdui de la ora 12.00 un spectacol muzical prezentat de elevii claselor de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu. În aceiași locație de la ora 13.00 Asociația Culturală ”Millenium Art” Giurgiu va prezenta un spectacol coregrafic.

 

Manifestările dedicate ”Zilei Internaționale a Copilului”, se vor încheia cu spectacolul muzical – coregrafic susținut de la ora 18.30 în ”Foișorul Fanfarei” de către elevii Centrului cultural local ”Ion Vinea”. În fața publicului vor evolua elevii de la Clasa de canto muzică ușoară – profesor Carmen Mihaela Pețanca, Clasa de dans modern – profesor Tania Moga și Clasa de teatru – profesor Vasile Toma.

 

În acest an, ne declara profesorul Virgil Pețanca, directorul Centrului cultural local ”Ion Vinea”, Primăria Giurgiu și Consiliul Local Giurgiu au alocat pentru buna desfășurare a acțiunilor și pentru achiziționarea celor 300 de mici cadouri ce vor fi oferite copiilor participanți la acțiuni, suma de 60.000 lei. Sperăm că și bunul Dumnezeu va ține cu copiii giurgiuveni, și aceștia vor avea de 1 iunie o zi frumoasă, din toate punctele de vedere, pe măsura eforturilor făcute de organizatori. Noi le dorim din adâncul inimii ”Sănătate maximă și… Tinerețe fără bătrânețe!

(Călin Heliade)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.