DSC_7460Persoanele vârstnice  care locuiesc în Căminul  din localitatea Mironeşti, comuna Gostinari, judeţul Giurgiu, au primit astăzi, 17 decembrie 2014, vizita consilierului social al Episcopiei Giurgiului, preotul Ştefan Valentin. La acţiune au fost prezentă  şi Teodora Marinescu,  maică  la Schitul Mironeşti. Persoanele vârstnice găzduite în acest cămin au primit  din partea  Episcopiei Giurgiului,  pungi conţinând dulciuri, fructe şi iconiţe

Mai puţin de jumătate  dintre cele 38 de persoane vârstnice  instituţionalizate în Centrul de la Mironeşti  ţin legătura cu familiile lor. De aceea, fiecare vizită a reprezentanţilor Episcopiei Giurgiului  reprezintă pentru  persoanele vîrstnice  un prilej de bucurie, o dovadă a faptului că nu sunt uitaţi.

Vizita în Centrul de la Mironeşti, centru aflat  în  subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Giurgiu,  a fost organizată de Sectorul Social al Episcopiei Giurgiului în cadrul unui program social  derulat  în perioada premergătoare  sărbătoririi Naşterii Domnului. O acţiune similară  s-a desfăşurat tot astăzi, 17 decembrie 2014, în beneficiul a 44 de adulţi cu dizabilităţi  găzduiţi în 6  locuinţe protejate din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, locuinţe situate în municipiul Giurgiu.  Pe lângă pungile cu  dulciuri şi fructe, persoanele adulte cu dizabilităţi au primit şi obiecte vestimentare.

 

Denisa Cristescu

                                                            Consilier Comp. Relaţia cu Mass-media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here