Avertizare-de-vreme-rea--Ploi-si-vant-puternic--Video-Regimul termic prognozat în următoarele două săptămâni va fi caracterizat de o vreme, în general, în răcire, cu temperaturi maxime ce vor atinge cel mult 22 de grade Celsius, în timp ce precipitaţiile vor fi prezente, în majoritatea regiunilor, atât la începutul intervalului de prognoză, cât şi în zilele de 26, 27 şi 29 septembrie, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 19 septembrie – 2 octombrie.

La noi în  Muntenia, respectiv la Giurgiu, valorile termice diurne vor scădea în primele două zile din intervalul de prognoză, apoi vor creşte uşor şi treptat. Media maximelor, în prima săptămână, va fi de 16 – 21 de grade, iar în cea de-a doua de 21 – 22 de grade. Temperaturile din cursul nopţilor vor fi în scădere până la finalul primei săptămâni, apoi vor creşte, iar o nouă scădere, dar uşoară, se prefigurează la începutul lunii octombrie. Media minimelor, în prima parte a intervalului, va fi în scădere de la 16 grade până spre 7 grade, apoi vor fi medii de 7 – 9 grade. Practic, în cea mai mare parte a timpului, la nivel regional, atât zilele, cât şi nopţile vor fi mai reci decât în mod obişnuit la sfârşit de septembrie şi început de octombrie. Va ploua în perioada 19 – 21 septembrie, important cantitativ şi pe arii extinse. Ulterior, până la sfârşitul intervalului de prognoză, condiţiile de ploaie vor fi reduse.

Sursa: agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here