13235437_1603529859957175_2496146765645320334_oÎn data de 17 mai, la Ateneul Român avea loc un concert  extraordinar (pe circuit închis)  în cadrul Proiectului ”Podurile Toleranţei”, ajuns deja la a treia ediţie, desfăşurat anul acesta sub patronajul Preşedintelui României, Klauss Iohannis, în parteneriat cu Departamentul Relaţii Interetnice, Agenţia Naţională a Romilor  şi Centrul Naţional de Cultură, al Romilor. Evenimentul a avut ca temă Convieţuirea şi contribuţia minorităţilor laice, rome şi tătare în dezvoltarea României în educaţie,  ştiinţă şi cultură, având ca obiectiv principal  lupta împotriva prejudecăţilor, a discriminării şi antisemitismului…

La această ediţie grupului de  invitaţi, (evrei de naţionalitate), s-au adăugat alte două etnii: tătară şi romă.

Marea surpriză a acestui concert a fost însă prezenţa orchestrei ”Valahia”, condusă de prof. Virgil Peţanca,  un artist de excepţie ce se poate lăuda cu un portofoliu  impresionant de concerte susţinute atât în ţară cât şi în străinătate,  deţinător al unui prodigios repertoriu ce cuprinde practic toate genurile de muzică.  De data aceasta profesorul Virgil Peţanca avea mai mult ca niciodată emoţii…. El urma să prezinte publicului o premieră absolută,  piese muzicale – experiment, ce pentru prima dată erau prezentate pe o scenă din Europa. Este vorba de un mixt între genul clasic de muzică şi ritmuri etnice ţigăneşti –  ne explica dirijorul Orchestrei Valahia, prof. Peţanca.

Un proiect unic în Europa

Concertul acesta a fost de fapt începutul unui proiect pe care orchestra pe care o conduc l-a conceput împreună cu trupa de dans şi muzică ţigănească, ”Zuralia”. Prin acest proiect muzicienii din cele două grupuri îşi propun pregătirea şi prezentarea într-o formă elevată , cultă,  a unor genuri muzicale tradiţionale tot mai accesibile şi apreciate  astăzi de consumatorii de artă – ne explica profesorul Peţanca.

Ideea ne-a venit în timpul concertului pe care trupa ”Zuralia” l-a susţinut la Giurgiu cu ocazia zilelor Municipiului, în urma discuţiei avute cu şeful trupei, Aurel Mirea, un clarinetist şi totodată un muzician desăvârşit. Şi uite aşa am ajuns la acest mixt între o trupă tradiţională de muzică ţigănească şi o orchestră simfonică.

Virgil Peţanca ne mai spunea că până în prezent nu a existat decât mixuri de muzică pop-simfonică şi rock –simfonică, dar niciodată ceea ce urmau să prezinte ei. Am ales o compoziţie de suflet, compoziţia lui Aurel Mirea: ”Fata din Sevillia” şi o prelucrare a unui dans tradiţional evreiesc , ţinând cont de faptul că mare parte a publicului din sala Ateneului era evreiască.  Totul a fost realizat într-un timp record. Aveam cu toţii emoţii mai ales pentru cum va fi primită această noutate absolută… Evident că micro-concertul a avut un succes copleşitor, ceea ce i-a făcut pe artiştii aflaţi în scenă să fie încrezători în acest proiect…

Invitaţi tot timpul pe marile scene…

Orchestra Valahia îşi încununează astfel întreaga sa activitate de până acum, la 5 ani de la înfiinţare, timp în care a concertat pe cele mai mari scene ale ţării: Sala Mare a Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, şi pe aproape toate marile scene ale marilor oraşe din ţară. Virgil Peţanca nu poate uita un moment emoţionant, consumat în urmă cu 2 ani când a fost invitat la Alba Iulia, pentru a susţine în cadrul Festivalului Internaţional de Film (TIF), un concert de muzică de film. Aprecierile au curs de pretutindeni, mult timp după terminarea Festivalului. Toate aceste performanţe ”Valahia” le-a reuşit sub bagheta profesorului Virgil Peţanca, directorul Centrului Cultural ”Ion Vinea” din Giurgiu. Un om permanent preocupat de descoperirea unor noi mijloace de exprimare a muzicii în sălile de concerte, frământat (până la epuizare uneori) de a descoperi inefabilul în străfundul sunetelor, de a cunoaşte tainele acestui miracol dăruit de Dumnezeu, muzica. În ultimii ani orchestra ”Valahia” a devenit un important ambasador al Municipiului şi respectiv al României, peste hotare. Instrumentiştii profesorului Peţanca au fost răsplătiţi cu aplauze pe scenele din  Polonia, Ungaria, Albania, Franţa sau Italia. Valoarea acestor oameni a fost apreciată oriunde au fost invitaţi să concerteze. Iată că în Giurgiu mai sunt oameni preocupaţi şi de altceva , decât de politică  şi can-can-uri. Creatori de frumos hărăziţi să ne aducă în suflete echilibrul acestei lumi, să ne smulgă din haosul vieţii cotidiene, pentru a visa frumos într-o sală de concerte sau de ce nu pe banca unui Parc din Municipiu, aşa cum a făcut-o de atâtea ori orchestra ”Valahia” în contextul concertelor susţinute în aer liber. 

Din păcate bugetul instituţiei nu a permis orchestrei să răspundă decât probabil cam la 10% din numărul invitaţiilor primite din ţară şi din străinătate. Am înţeles însă că în tot acest timp muzica, a devenit  un factor de legătură între noi şi ceilalţi.  Că în toţi aceşti ani de muncă am reuşit să ne realizăm o carte de vizită extrem de importantă nu numai pentru instituţia noastră, pentru noi cei ce evoluăm în această orchestră, dar şi pentru oraşul şi  judeţul Giurgiu – ne  mai spunea prof. Peţanca. 

Am venit de fiecare dată cu idei noi, furând cum se spune de din ceea ce am văzut şi am ascultat în altă parte… experimentând, aplicând, dezvoltând teme şi proiecte, ca şi cel de care vă vorbeam  anterior.

Giurgiu, o Capitală culturală a sudului României

Fără tăgadă este faptul că datorită Centrului Cultural “Ion Vinea” din Giurgiu, a Consiliului local, a primarului Nicolae Barbu care a încurajat în permanenţă actul artistic, deşi ar fi putut să nu rezoneze deloc la toate manifestările propuse a avea loc în acest oraş, Giurgiu a devenit în ultimii ani o adevărată Capitală culturală a sudului României. Nu sunt vorbe mari…Priviţi numai de la începutul acestui an şi până astăzi câte acţiuni de excepţie  s-au întâmplat în municipiul nostru, graţie efortului profesorului Peţanca şi colectivului său de lucru. Am putea spune chiar că nu a existat săptămână practic, fără un eveniment cultural la Giurgiu. Ba uneori şi câte două pe zi! Asta a însemnat zile şi nopţi de muncă,  în care nu s-a putut vorbi de somn, ci doar de câteva aţipeli… Spectacolul prezentat împreună cu ”Zuralia” la Ateneu l-am lucrat în doar 10 zile de repetiţii şi deplasări istovitoare Giurgiu – Bucureşti şi retur…!  Muncă neplătită, căci niciun membru al orchestrei nu a primit un leu pe toată această perioadă. Totul s-a făcut din pasiune şi ca o zvâcnire de orgoliu, de reacţie la această provocare unică. Şi, dincolo de asta credeţi că un muzician adevărat ar putea să refuze vreodată să concerteze pe scena Ateneului Român? Era vorba totodată şi de onoarea fiecăruia dintre noi – ne mai spunea Virgil Peţanca. 

Prin acest proiect am demonstrat că suntem în stare de lucruri unice, pe care puţini le-au reuşit până astăzi, că avem un uriaş potenţial,  dar şi faptul că avem mare nevoie de resurse materiale. Facem, ce facem şi ajungem tot la bani…

Realitatea însă ne arată că acest proiect nu va putea avea finalitate fără ca toţi aceşti oameni să fie plătiţi pentru efortul lor. Nimeni nu munceşte, nicăieri în lume, gratuit…

Cuvintele profesorului Virgil Peţanca sunt în acelaşi timp o invitaţie pentru viitori sponsori, instituţii care cred în potenţialul  acestor artişti de excepţie, care doresc ca cetăţenii giurgiuveni să fie din ce în ce mai  educaţi artistic. Următoarele concerte, dezvoltarea repertoriului Orchestrei, deplasările, recuzita, cheltuielile privind susţinerea concertelor, toate acestea, dincolo de efortul artiştilor, înseamnă bani.

Pentru că proiectul implică totodată promovarea imaginii folclorului şi tradiţiilor culturale ale etniei rome, aşteptăm ca asociaţiilerome  de pe raza Municipiului şi judeţului Giurgiu să se implice direct pentru găsirea unor surse de finanţare pentru acest proiect ce cu siguranţă va aduce un prestigiu enorm acestui oraş, acestui judeţ, oriunde în lume, ţinând cont de valoarea sa artistică şi accesibilitatea tot mai mare a publicului la acest gen cu totul nou, de muzică. Acestui material nu îi mai lipseşte decât un singur lucru: Aplauzele! Cele din partea publicaţiei noastre, cele din partea giurgiuvenilor, cele ale tuturor celor ce vor să răsplătească în acest fel truda acestui profesionist, Virgil Peţanca şi a oamenilor din preajma sa. Bis Maestre, Bis!

Florian TINCU

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here