Profesorii vor primi în săptămânile următoare o sumă echivalentă cu aproximativ 150 euro, în cadrul programului „Dezvoltarea carierei didactice”, program  finanţat din fonduri europene şi desfăşurat timp de nouă luni, fără să fie nevoiţi însă să deconteze suma respectivă, ci doar să raporteze cum au folosit-o.

Guvernul a anunţat, că va  aloca  circa 50 de milioane euro, în cadrul Programului Operaţional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), pentru programul privind „Dezvoltarea carierei didactice”, urmând ca minimum 250.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi minimum 40.000 profesori din mediul universitar să primească suma de 150 euro.  Banii vor fi plătiţi în câteva săptămâni către universităţi şi inspectorate şcolare, care la rândul lor vor vira banii către cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar.

De data aceasta, nu există condiţionare strictă de a cumpăra cărţi şi a deconta prin facturi, ci este vorba de o sumă forfetară pe care profesorii o pot folosi pentru achiziţia de materiale didactice, cărţi, participare la cursuri, conferinţe şi aşa mai departe (…) Nu vorbim de deconturi, ci vorbim de o pagină în care fiecare cadru didactic spune cum a folosit cei 150 de euro în raport cu dezvoltarea perofesională a fiecărei persoane„, a arătat ministrul Educației, Remus Pricopie.

El a adăugat că, în viitor, ministerul va încerca să folosească POSDRU şi pentru a creşte alocaţiile bugetare pentru bursa socială „Bani de liceu”, pentru naveta elevilor şi a cadrelor didactice, precum şi pentru bursele studenţilor doctoranzi şi post-doctoranzi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here