20130917_140804Declaraţiile incendiare ale fostei directoare a liceului din Călugăreni, la scurt timp după eliberarea ei din funcţie, au transformat liceul într-un adevărat  front al declaraţiilor. Aşa cum scriam anterior, Cutia Pandorei fusese deschisă  dând naştere unui adevărat război între cele două părţi, în care  elevii au devenit  volens-nolens, victime colaterale. Dar lucrurile sunt cu mult mai grave decât ne aşteptam. Profesorii învinuiţi de tot felul de lucruri imorale vin astăzi să demonstreze că nimic din ceea ce profesoara Adriana Iacob spunea nu este adevărat şi că toate afirmaţiile sale  nu sunt altceva decât praf aruncat în ochii cititorilor pentru a nu vedea ceea ce este esenţial în fondul problemei în acest caz: abuzurile şi ilegalităţile de natură penală comise de către fosta directoare a Liceului tehnologic din localitate.

   ”Luptele  de la Călugăreni” în variantă neaoşă

Deşi  la un moment dat părea că în liceu lucrurile s-au liniştit, conflictul mocnea aşteptând doar scânteia care să-l declanşeze. Şi acest moment a venit,  odată cu neconfirmarea pe funcţie a profesoarei Adriana Iacob, începând cu data de 1 septembrie 2013.

Şi totuşi luptele de la Călugăreni nu s-au încheiat aici. Vizibil deranjaţi de acuzele şi jignirile profesoarei Iacob, dascălii  ne-au solicitat un drept la replică, probându-ne cu documente, derapajele de la lege şi de la regulamentul şcolar făcute de fosta directoare a liceului Tehnologic Călugăreni, demonstrându-ne în acelaşi timp că toate afirmaţiile denigratoare la adresa lor sunt  nişte născociri, o formă de răzbunare, „cu poalele-n cap”, de cea mai  urâtă speţă. După ce în numărul trecut al publicaţiei vă redam punctul de vedere al noului director al liceului, Tudor Ionel, şi respectiv al primarului comunei Călugăreni, Marin Voinea,  iată că a venit acum rândul celor ce au fost cel mai puternic lezaţi de acuzele profesoarei Iacob.

Surpriză penală!

Semnăturile membrilor CA erau falsificate!

Mihai Roşu – profesorul cel mai aspru criticat de profesoara Iacob – ne oferea cea mai elocventă probă a faptului că dascălii acestui liceu au scăpat de prigoana colegei lor prin faptul că de data acesata am putut intra în liceu fără nicio obstrucţie, aducându-ne aminte că nu acelaşi lucru s-a întâmplat pe vremea când director era sus numita persoană.

„Ce era de ascuns? Noi v-am aşteptat destinşi, dornici de a avea un dialog. Iată că acum accesul în şcoală al presei este liber dovadă că s-a schimbat ceva! Sunt acuzat că  i-am ameninţat pe elevii care au susţinut examenul de corigenţă cu elevii clasei a IX-a B. Puteţi merge la oricare dintre elevi şi întreba în ce a constat ameninţarea de care dânsa vorbea. Tot profesoara Iacob spunea că m-am plâns în emisiunea d-stră că mi s-a luat dirigenţia. Am aici în faţă o decizie… Într-un Consiliu de administraţie organizat ad-hoc de dumneaei în data de 17 decembrie 2012, a emis această decizie de a-mi lua dirigenţia. Ciudat că acest lucru mi s-a comunicat cu totul întâmplător abia pe 14 ianuarie 2013! Amănuntele astea fac totul. O virgulă schimbă sensul! Până la ora asta nu mi–a explicat însă de ce? Şi atenţie! Pe 14 ianuarie am avut Consiliu profesoral şi putea să-mi spună, dar nu a făcut-o. Dumneaei însă nu dă explicaţii, nu a dat nici acum cum nu a dat niciodată! Când i le-am cerut a spus că are nişte plângeri de la părinţi pe care nu am voie să le văd. Plângeri care nu s-au regăsit nici până astăzi. Mai spune profesoara Iacob că Drăgan Ionela (n.red.- colega de catedră a profesorului Roşu, acuzată că ar fi avut relaţii extraconjugale cu acesta), ar fi obligat elevii să scrie o hârtie în care să declare că prof. Iacob le-a cerut să renunţe la Mihai Roşu ca diriginte, şi că în caz contrar vor fi lăsaţi repetenţi . Am rugat-o de atunci să demonstreze asta dar de atunci nu s-a întâmplat nimic. Iată o nouă dovadă că totul nu este decât o născocire ordinară. Ne-a acuzat şi de modul în care a fost ales consiliul de administraţie deşi acesta a fost perfect statutar, nemulţumirea dumneaei fiind legată de faptul că nu a primit decât două voturi în favoarea ei. Cel mai ciudat lucru este faptul că de data aceasta profesoara Iacob îi propunea pe acei suplinitori pe care cu un an în urmă îi contesta ! Ce o deranja, era că a ieşit la vot Mihai Roşu şi profesorul Dincă. A doua zi a însă a chemat-o pe Veronica Fişcu să-şi dea demisia …şi până la urmă a băgat tot pe cine a vrut ea. Obişnuia chiar să spună: „Consiliul de administraţie sunt eu!”  Procesele verbale din şedinţele  Consiliului de Administraţie le făcea singură …Ea propunea, ea hotăra, punea apoi acolo membrii Consiliului şi semna în locul celorlalţi. Este o acuzaţie gravă pe care v-o pot proba. D-na Iacob n-a avut lege,

n-a avut reguli, n-a avut nimic…”

Întrebat dacă liderul de sindicat, Mircea Florescu,  ştie acest lucru şi dacă a sesizat organele de anchetă despre aceste ilegalităţi, profesorul Roşu ne-a spus: „Ce măsură puteam să luăm când noi ne-am plâns, ierarhic,  inclusiv ministrului. De la care nu am primit niciun răspuns. Unui membru al Consiliului de Administraţie (CA), angajat al Primăriei Călugăreni, membru în CA şi anul trecut, prezent la şedinţă, i-am solicitat să semneze o serie de alte procese verbale din urmă. Dar surpriză! Răsfoind în urmă în procesele verbale am constatat că multe dintre ele purta semnătura sa în dreptul numelui!? Omul a sărit ca ars spunând: „Asta nu e semnătura mea!” Drept pentru care a făcut o hârtie, a înregistrat-o, a semnat-o şi a cerut şi celor două colege care fuseseră martore ale acestui fals să confirme că este aşa sau nu. Eu

mi-am oprit o copie…

A făcut apoi o adresă, una către Primăria Călugăreni şi alta către Liceul Tehnologic,  în care reclamă că semnăturile sale,  din procesele verbale ale CA,  sunt falsificate de o altă persoană. Falsuri pe care şi noi le-am descoperit de abia acum când registrele CA nu mai stau închise în sertarul profesoarei Adriana Iacob….”

La plecarea din funcţie, Adriana Iacob şi-a luat cu ea şi scaunul!

Mai spune profesoara Iacob că acest Consiliu de administraţie, ostil ei,  conduce acum liceul. Păi cine altcineva ar trebui să-l conducă? Dumneaei era obişnuită cu regulile din vremea când spunea:  „Eu sunt Consiliul de administraţie!”  Spune despre inspectorul general Petre Petre că este un Hopa Mitică.  A uitat când scotea telefonul şi ţîîîrr, „Bună ziua domnu’ general, Adriana Iacob sunt, uite ce problemă am !„

Iată de ce eu,  printre altele,  o acuz pe această femeie şi de tulburări de comportament.  Păi după ce îl suni pe un ton atât de familial pe inspectorul şef cerându-i să-ţi facă tot felul de servicii, acum ajungi să îl faci Hopa Mitică? Hai să mergem mai departe. Încercând să ne demonstreze ce eforturi uriaşe a făcut dumneaei pentru acest liceu doamna profesor Iacob mai spune că soţul ei a instalat hidroforul „degeaba!” Păi  ar fi dorit altfel? Mai spune că fosta directoare Fişcu Veronica a  dus la cote maxime haosul din şcoală. Hai să vedeţi clasa dumneaei , unde era dirigintă şi să o comparăm cu celelalte. Dar nu avem cheie căci o ţine ca pe un bun personal.  Să vă spun că atunci când a plecat din această funcţie şi asta nu s-a întâmplat pe 1 septembrie, cum ar fi fost normal,  ci pe 5-6 septembrie, şi-a luat cu ea şi scaunul?!

A plecat cu scaunul de la servici!! Şi atunci, credeţi că este normal să regreţi un asemenea om?  A refuzat să predea chei, ştampile,  sigiliu până pe data de 4 septembrie. Avea săli sigilate şi încuiate, refuzând  să ne dea cheile. Ne întrebam, împreună cu organul de poliţie din comună, „mă, ce-o avea femeia asta în clase de nu vrea să ne dea cheile?”  Tot pe 4-5 septembrie contabilul unităţii a trebuit să facă specimen  de semnătură noului director, pentru bancă, dar dumneaei s-a opus, spunând  să mai aşteptăm câteva zile că oricum se va întoarce ca director şi că ce rost are să reluăm atunci această procedură costisitoare. Aşa că ne-am chinuit o săptămână, cu poliţia, pentru ca noul director să poată  intra în posesia documentelor şi inventarului din dotare…

(Va urma)

Florian TINCU

 

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Ce aberatii spui domnul Rosu…..Domnule Tincu,cati bani v-au dat acesti domni?I-ati facut poza cu amanta…ce penibili.Adevarul a fost spus,ce mult v-a deranjat…fabricati,fabricati domnilor minciuni,odata si odata veti cadea in groapa cu tot cu minciuni.Un liceu de tot rasul si un primar de 4 clase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here