Cadrele didactice din municipiul Giurgiu ar putea rămâne fără salarii în lunile noiembrie şi decembrie pentru că au fost cheltuiţi bani din fondul de salarii pentru restituirea drepturilor băneşti câştigate în urma unor hotărâri judecătoreşti. “Din calculele noastre de la Primărie, sunt 59 de miliarde de lei vechi consumaţi din fondul de salarii şi am făcut cunoscut acest lucru prin adrese la ministere, Inspectoratul Şcolar şi Prefectură”, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu. El spune că banii ar fi fost daţi pentru hotărârile judecătoreşti, dar a adăugat faptul că exista înţelegerea că aceste drepturi recunoscute în instanţă se suspendă pentru 2010 şi 2011. Primarul municipiului Giurgiu crede că există doar soluţia ca aceşti bani să fie daţi înapoi altfel rămân descoperite fondurile de salarii pentru lunile noiembrie şi decembrie pentru cadrele didactice din municipiu. El a mai adăugat faptul că ordonatorul de credite pentru plata salariilor cadrelor didactice ar trebui să fie tot din învăţământ şi să se renunţe la alocarea acestor bani prin Primării. “Cei din învăţământ ar trebui să primească banii prin Ministerul de Finanţe, şi nu prin Primării”, a încheiat Lucian Iliescu.

AGERPRES