20160627_112416Unul dintre cei mai tineri primari ai judeţului Giurgiu este Adrian Florin Şerban, cel ce  joi, 23 iunie, a fost validat  în funcţia de primar al comunei Daia. La cei numai 35 de ani tânărul edil demonstrează suficientă maturitate pentru a gestiona o primărie în care lucrurile par că s-au mişcat extrem de greu până acum. Căsătorit, primarul  Florin Şerban a intrat în politică doar cu puţin timp înainte de declanşarea Campaniei electorale . Născut  în aceste locuri, tânărul politician era destul de cunoscut de concetăţenii săi, chiar dacă timp de 12 ani locuise în Bucureşti unde a şi lucrat până nu demult… Absolvent al Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Florin Şerban a luat propunerea colegilor de la ALDE, de a candida la funcţia de primar al comunei natale ca pe o mare provocare. Aşa cum ne mărturisea ştia că va fi greu să se impună atât de repede, dar şansa lui a fost probabil şi faptul că  locuitorii comunei Daia îşi doreau să vină cineva care să mişte ceva…Iată de ce primarul Şerban Florin, aşa cum ne spunea, s-a încumetat să  declare război inerţiei, acceptând să intre în competiţie. Om statornic, după 12 de muncă în acelaşi loc (SC DEFNE SELOS SRL), o firmă de import şi distribuţie produse alimentare, ca director de zonă, tânărul Şerban Florin a simţit nevoia de a se întoarce acasă şi de a face ceva util celorlalţi.  “Am dorit totodată  să scap de aglomeraţia din Bucureşti. Nu sunt genul de persoană care să vină acasă de la muncă să intre în apartament şi să lenevească…Am nevoie de odihnă activă, obicei pe care l-am moştenit  de la părinţii mei. Am nevoie de ceva care să-mi ocupe după amiezele. O grădină, un spaţiu verde ce trebuie îngrijit… Nu mă simt deloc străin de aceste locuri căci am ţinut tot timpul legătura cu părinţii mei, cu oamenii …, De aceea ştiam că de multă vreme nu prea s-a făcut nimic prin  Daia. Aş fi mândru să pot face câte ceva pentru bunăstarea concetăţenilor mei. Ce poate fi mai frumos decât să citeşti în ochii acestora  mulţumirea a  ceea ce faci pentru ei. Şi oricum, mai devreme sau mai târziu tot aici m-aş fi retras…Aici e casa mea, părinţii mei, copilăria pe care nu o pot uita… – ne mai spunea, cu o undă de emoţie în voce, Şerban Florin Andrei, unul dintre cei mai tineri primari din judeţ.

Despre planurile sale de viitor vom scrie într-o ediţie viitoare, aşa cum primarul comunei Daia  ne-a promis, după ce se va pune la punct cu problemele administraţiei locale şi se va armoniza cu colectivul pe care îl are la dispoziţie, un “aparat”  format din 12 salariaţi. Până atunci vă vom reda doar lista cu consilieri locali: Zlotea Ilie, Mihai Petre şi Buzică Mihai (ALDE), Ghidănac Fănel, şi Tudorache Marin (PML), Barbu Vasile (fostul primar) şi Dragomir Marius (PNL), Tănase Ionel şi Ivan Petre (UNPR), Moroacă Ionel şi Răbâncă Ionuţ Lucian (PSD), la care se adaugă Mihai Petre  ca viceprimar, persoană care după cum am aflat  a fost realeasă cu unanimitate de voturi. Ne-am luat la revedere de la primarul comunei Daia, Şerban Florin urându-i noroc şi mult spor în efortul pe care îl va depune pentru aplicarea cât mai grabnică a proiectelor la care visează …

Florian TINCU 

2 COMENTARII

  1. Bună seara ,domnule primar,mă numesc Maria Cristian am 48 de ani și vin în comuna Daia de 30 de ani,dat fiind faptul ca soția mea are aici rude.Suntem din Bucuresti și ne bucura mai ales vara o gura de aer mai puțin viciat.De curând am cumpărat un micuț teren vecin cu cel al rudelor,mai exact pe strada Salcamilor..Printre impedimentele cu care ne confruntam când venim în Plopsoru,este drumul ,greu accesibil mai ales pe timp de ploaie sau iarna.Întrebarile mele către dumneavoastră ar fi;pe când un drum de bun simt?nu îmi permit sa va întreb de o eventuala viitoare rețea de apa……Iar ce tine de noi cetățenii,cred ca ar trebui luate măsuri,în sensul unor amenzi vis a vis de gunoi,de deversare lichide poluante pentru ca sunt conștient ca o mana de oameni din primărie nu pot face minuni fără ajutorul locuitorilor,(care nu se vor șlefui decât prin masuri care sa doară la buzunar).Poate ca veți schimba mentalitatea celor care cred ca un primar BUN este cel care da ceva……știți expresia „pai ăsta ce ne dădu?”
    În speranța că lucrurile se vor îndrepta către calea cea buna,va doresc numai bine și….spor!
    .
    Cu respect,Cristian

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here