Printre cei mai experimentaţi constructori de nave din cadrul SHIPYARD ATG se numără cu siguranţă şi actualul şef al brigăzii de tubulatori, Marcel Nedelcu, navalistul născut în Zodia Racului pe data de 25 iunie 1960, la Slobozia în judeţul Ialomiţa. În oraşul natal a urmat mai întâi  cursurile Şcolii generale după care s-a luat drumul Capitalei pentru a urma, ca orice tânăr care avea vise îndrăzneţe, un liceu. Întrucât i-au plăcut foarte mult ştiinţele exacte matematica şi fizica, deşi se simţea la fel de atras de sportul de performanţă , mai ales de handbal, volei şi fotbal, Marcel  a ales să urmeze cursurile Liceului nr. 12, la profilul Industria Căilor Ferate Române, liceu pe care l-a absolvit în 1979.   Aici a avut posibilitatea să îmbine armonios învăţătura cu sportul în cadrul unui club cu tradiţie din Bucureşti. După absolvirea liceului şi satisfacerea stagiului militar, obligatoriu, într-o unitate de marină, Marcel Nedelcu ca orice tânăr care dorea să facă ceva în viaţă şi să câştige bani, s-a angajat  la Şantierul Naval Giurgiu.

DSCF5184Era în 1982 când am păşit pentru prima dată pe porţile Şantierului Naval Giurgiu – îşi aduce aminte cu nostalgie şi astăzi interlocutorul nostru.  M-am angajat ca tubulator în Secţia Mecanică, unde am lucrat în această profesie până la intrarea Şantierului în insolvenţă. Cu patru ani înainte de această dramă, o consider eu, am făcut  o specializare la Câmpina, ca operator pentru fabricarea oxigenului. Mă specializasem astfel pentru noua fabrică din cadrul Şantierului, care la acel moment era mândria industriei giurgiuvene şi nu numai. O fabrică ce fusese construită chiar de către cei care de obicei dau viaţă doar vapoarelor, barjelor şi împingătoarelor ce plutesc pe aproape toate marile ape ale Europei şi ale lumii. Când am primit vestea groaznică a intrării în faliment a Şantierului Naval, am fost şocaţi cu toţii… Parcă se prăvăleau halele şi coloşii ăia din fier  peste noi! În timp ce o parte a colegilor noştri protestau în faţa Prefecturii sau mărşăluiau pe străzile municipiului, noi, ceilalţi, care mai rămâneam să asigurăm cât de cât funcţionarea Şantierului nici nu îndrăzneam să credem că peste puţin timp vom pleca definitiv de aici, către o destinaţie cu care nu ne mai confruntasem niciodată: şomajul! Pe de o parte, conducerea de atunci ne solicita să avem grijă de fluxul tehnologic de producţie care era extrem de preţios şi util, iar pe de altă parte deasupra noastră pluteau norii negri, tot mai groşi şi mai întunecaţi ai zilei de mâine! Până la urmă a venit şi cea mai neagră zi din viaţa constructorilor de nave din Şantierul Naval Giurgiu, ziua când am rămas şi eu fără obiectul muncii ca şi mulţi alţi colegi de ai mei , trezindu-mă şomer. Nu am putut să stau însă locului şi să suport postura tristă de a nu avea serviciu! Aşa că după două-trei luni m-am angajat ca simplu agent de vânzări la un distribuitor de răcoritoare! În noua profesie, care nu avea nimic de a face cu meseria pentru care mă pregătisem atâţia ani, am lucrat circa cinci sau şase luni după care m-am angajat la o firmă ce comercializa calculatoare. Firma îşi avea sediul în Zona Liberă Giurgiu, chiar în perimetrul fostului Şantier Naval. Aţa vieţii mă trăgea din nou tot mai aproape de fostul meu loc de muncă! Aici am lucrat până în 2001, până când domnul Apostol Teodor Gheorghe a înfiinţat SHIPYARD ATG Giurgiu. Atenţie!,  chiar pe locul în care muncisem cei mai mulţi ani din viaţă, în Şantierul Naval, firmă care avea astfel să continue tradiţia industriei navaliste locale. Au început în scurt timp şi angajările masive de personal, iar eu m-am întors la ”dragostea dintâi!”, cum se zice, ca tubulator, profesie în care lucrez şi azi , devenind chiar Şeful Brigăzii de tubulatori”…

Tatăl, primul dascăl…

Marcel Nedelcu ne mai declara că în viaţă a avut mulţi dascăli care i-au îndrumat paşii spre performanţă, dar pe primul loc îl pune întotdeauna pe tatăl său. Nu va uita niciodată  cum acesta îi repeta la nesfârşit sintagma: ”Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”, ce i-a devenit cu timpul un principiu de viaţă pe care l-a aplicat întotdeauna şi care i-a prins bine. Împreună cu cei 16 tubulatori din brigada sa, interlocutorul nostru se ocupă astăzi de echiparea navelor construite în SHIPYARD ATG,  cu echiparea motoarelor şi a ambientului de la bord, climatizare etc.

Condiţiile de muncă sunt foarte bune, iar patronul Apostol Teodor Gheorghe se achită de tot ce depinde de dânsul, la timp şi în mod ireproşabil… Avem front de lucru sigur, chiar şi pentru anul viitor, frontul de lucru fiind baza noului Şantier Naval giurgiuvean întrucât numai munca asigură existenţa şi siguranţa zilei de mâine. Salariile sunt motivante şi sunt achitate întotdeauna la timp. Echipamentul de lucru şi de protecţie a muncii este şi el adaptat cerinţelor zilelor noastre şi condiţiilor de muncă de la malul Dunării, unde se ştie că uneori mai bate şi vântul şi atmosfera nu este ca cea din centrul municipiului sau din propria casă. După atâtea şi atâtea peripeţii trăite în lunga mea  carieră profesională am ajuns astăzi la vârsta la care nu mă mai impresionează orice. Iată de ce  un eveniment cum ar fi să zicem lansarea la apă a unui vapor mi se pare un lucru deja firesc deşi de fiecare dată atunci când mă despart de el am o strângere de inimă ca  la despărţirea de un prieten drag pe care n-o să-l mai văd niciodată. Personal pot să spun sincer că sunt un om căruia îi place  mult să trăiască aici în oraşul Giurgiu. Poate de vină este şi apa , mai ales dacă avem în vedere că am fost o vreme scafandru… o perioadă de timp destul de lungă. Da, am fost circa doi ani scafandru pe nava ”Emil Racoviţă”. Deci pot spune, fără teama că exagerez  cu ceva, că Dumnezeu m-a trimis aici şi din acest motiv am rămas definitiv la Giurgiu, fără să mă mai gândesc vreodată să plec pe alte meleaguri. Sunt un om statornic, cum se zice din bătrâni, şi un familist convins. Am un fiu, om stabilit la casa lui şi tată, la rândul său. Dacă ar fi să regret ceva ce nu s-a întâmplat în viaţa mea, pentru că sigur orice om normal are şi neîmpliniri, regret că nu am rămas în armată, în profesia de scafandru. Deci, întrucât nu am alte neîmpliniri, pot spune fără să mint că am foarte multe realizări. Şi ţin atât de mult  la toate încât nu pot scoate în relief una anume… Pe linie profesională sunt şi eu unul dintre cei care au contribuit  la realizarea a foarte multe nave, de-a lungul vremii, în vechiul , dar şi în noul şantier naval giurgiuvean… Mai ales  în ultimii ani întrucât acum producem diferite genuri de nave cu ajutorul unor dotări tehnice specifice industriei constructoare de vapoare, de ultimă oră.

Timpul le-a rezolvat întotdeauna pe toate, după cum a decis Dumnezeu

L-am rugat pe Marcel Nedelcu să se întoarcă în timp şi să încerce un joc, considerând că ar fi pus să privească încă o dată la vârsta adolescenţei, sugerându-i  să ne spună ce vede în oglinda vieţii. Văd toate lucrurile pe care timpul le-a rezolvat aşa cum a decis Dumnezeu!,  ne-a spus eroul acestor rânduri.  Din postura de adolescent mi-aş dori să fac cercetare oceanografică, aşa cum a făcut toată viaţa marele Jackues Coustteau. De eceea vă spuneam că mi-ar fi plăcut profesia de scafandru. Dar toate astea sunt vise care sigur nu se mai pot întâmpla întrucât timpul ce a trecut pe lângă noi nu se mai poate întoarce. Aşa se întâmplă şi în zilele noastre, când constat tot mai des cât de adevărată este  zicala că cine sădeşte un pom şi face un copil înseamnă că lasă ceva în urma lui şi nu a făcut în zadar umbră pe pământ! Mă bucur că eu sunt unul dintre pământenii care am realizat ceva în viaţă şi voi lăsa ceva palpabil în urma mea. Dar din păcate astăzi constat că tinerii care ar trebui să ne ia într-o zi, locul cum se spune ”la timona” vaporului, nu prea se înghesuie la porţile SHIPYARD ATG –ului. Iată un  motiv pentru care uneori mi se face  frică de faptul că într-o bună zi Şantierul ăsta ar putea râmâne neînsufleţit. De faptul că nu va mai avea cine să ducă mai departe această  tradiţie a industriei navale giurgiuvene, care iată, a trecut un secol… După părerea mea tinerilor de azi nu mai are cine să le predea lecţiile despre muncă, iar tocmai de aceea munca li se pare atât de înjositoare! Tinerii din întreaga ţară, deci implicit şi cei de la noi din Giurgiu, preferă să navigheze pe calculatoare şi nu pe apă, aşa cum visam noi când aveam vârsta lor. Ei preferă navigaţia pe net în loc să abordeze o activitate constructivă care să lase ceva în urma muncii lor… Nemaiavând ce să spun le-aş mai da un singur sfat acestor tineri din Giurgiu : să înveţe mai întâi o meserie, şi abia după aceea să un loc de muncă pe măsura aspiraţiilor  şi pretenţiilor  pe care le au…!

 

A consemnat, Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here