locuri-de-muncaPersoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot beneficia de diverse facilităţi în cazul în care se încadrează în muncă în perioada în care sunt înregistraţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Giurgiu, astfel:

PRIMA DE ACTIVARE

Şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, beneficiază de o primă de activare în valoare de 500 lei, neimpozabilă.

PRIMA DE RELOCARE

Persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia, beneficiază de o primă de relocare, neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 de lei.

Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea în situaţia în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora nu depăşesc suma de 5.000 lei/lună.

Beneficiază de prima de relocare persoanele care se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

PRIME de Mobilitate

Prima de încadrare: Persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se încadrează în muncă, potrivit legii cu normă întreagă, pentru o perioada de cel puţin 12 luni, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, pot beneficia de o primă de încadrare, neimpozabilă.

Cuantumul primei se calculează la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporţional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfăşoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă.

Prima de încadrare se acordă pe o perioadă de 12 luni.

Prima de instalare: Persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia pot beneficia de o primă de instalare, neimpozabilă, destinată stimulării încadrării în muncă, asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, şi/sau pentru reîntregirea familiei, după caz.

Prima de instalare se acordă în cuantum diferenţiat, astfel:

– a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa;

-b) 15.500 lei pentru persoanele prevăzute la lit. a), care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa, în situaţia în care sunt însoţite de membrii familiei, iar în cazul familiei monoparentale, în situaţia în care sunt însoţite de copilul sau copiii aflaţi în întreţinere.

Prima de încadrare si cea de instalare se acordă persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa ori îşi stabilesc noul domiciliu sau noua reşe-dinţă în zonele prevăzute în PLANUL NAŢIONAL DE MOBILITATE.

Planul Naţional de Mobilitate cuprinde următoarele localităţi  din judeţul Giurgiu: Bulbucata; Clejani; Găiseni; Găujani; Gogoşari; Gostinari; Izvoarele; Letca Noua; Mârşa; Răsuceni; Schitu; Singureni; Stoeneşti; Toporu; Vărăşti şi Vedea.

În vederea înregistrării la agenţiile de ocupare, se vor depune următoarele documente:

– CI (copie şi original);

-act de studii (copie şi original);

-certificat de naştere (copie şi original);

-certificat de căsătorie – dacă este cazul (copie şi original);

-carnet de munca (original si copie) şi/sau alte acte care sa ateste vechimea in munca;

-adeverinţă medicală – cu specificaţia “Apt pentru muncă” sau cu eventuale restricţii medicale;

-adeverinţă eliberată de administraţia financiară din care să rezulte venitul realizat.

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa la sediul AJOFM Giurgiu din mun. Giurgiu sos. Bucureşti, bl. 202/5D, mezanin – camera 13.

(Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here