Ediţia 2012 a manifestărilor cultural-artistice organizate de Centrul Cultural Local „Ion Vinea”, pe tot parcursul lunii aprilie, s-a încheiat. Acum când s-a tras cortina peste încă o ediţie, putem spune fără a exagera cu ceva, că a fost o ediţie superioară anilor precedenţi, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ. Au fost manifestări culturale şi artistice care au cuprins multe genuri. Nu o să facem o trecere în revistă a tuturor manifestărilor, lăsăm publicul giurgiuvean să facă acest lucru. Noi ne vom opri puţin doar la Serata muzicală, de vineri, 27 aprilie. Atunci pe scena Ateneului „Nicolae Bălănescu”, din păcate în faţa unui public mai puţin numeros decât la alte manifestări similare, au evoluat în concerte de înaltă virtuozitate şi măiestrie artistică cei mai buni olimpici ai Colegiului Naţional de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti şi ai Liceului naţional de Artă „Profesor Veselin Stoianov” din Ruse. Ineditul eveniment cultural-muzical-coregrafic a putut fi vizionat de melomanii giurgiuveni datorită iniţiativei directorului Virgil Peţanca de la Centrul cultural „Ion Vinea”, care a pus la cale această trilaterală culturală Bucureşti-Giurgiu-Ruse. Iubitorii muzicii „bune” au putut asculta recitalurile olimpicilor de la Dinu Lipati, dintre care amintim doar: Suita pentru doi flauţi şi pian, creaţia lui J.Ch. Schultze, interpretată de Bianca Rotaru din clasa a XII-a şi Carina Pavel clasa VIII-a, acompaniate la pian de prof. Otilia Costea; Concertul în Do major, partea I, creaţia marelui compozitor W.A. Mozart, interpretată la oboi de eleva din clasa a XII-a Laura Luţan, acompaniată la pian de prof. Alexandra Bălănescu; Dansul pădurii de Gheorghe Zamfir-interpretă la vioară de Daniela Ghiţă, cls. IX-a, la pian prof. Otilia Costea sau lucrările de canto popular „Ce frumoasă-i potecuţa” şi „Afară plouă şi tună” interpretate de Anişoara Popescu din cls. X-a, la pian prof. Iulia Tismănaru. De la olimpicii Liceului din Ruse menţionăm evoluţiile artistice ale elevilor: Alexandar Sabev (violin); Nikolay Dimitrov (pian); Gloria Kaneva (mezzosoprană), Catrin Terzic (pian), Nikolay Tsanev (french horn), dar şi evoluţiile coregrafice susţinute de elevii olimpici din clasele a IX-a şi a XI-a sau folk dances-ul Shopskyfragments. În concluzie, a fost un eveniment cultural-artistic internaţional în care spectatorii prezenţi în sală au putut constata actuala evoluţie artistică a unor speranţe care peste puţin timp vor constitui pleiada marilor artişti români şi bulgari, eveniment care am dori să se întâmple cât mai des în urbea noastră.

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here