AcasăActualitatePrimarul Nicolae Barbu vrea să continue proiectele începute și să demareze altele...

Primarul Nicolae Barbu vrea să continue proiectele începute și să demareze altele noi.Urmează Canal Cama și Portul Trimodal al Municipiului

promenada-canal-giurgiu Foto: Așa va arăta la final zona de agrement Canal Cama

În cadrul celei mai recente întrevederi cu jurnaliștii, primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a dorit să sublinieze faptul că va continua proiectele începute și că va demara altele noi, împreună cu echipa sa de la Primărie: 

Vreau să îi asigur pe giurgiuveni că lucrările începute vor fi finalizate. Nu am dorit să grăbim derularea investițiilor înainte de alegeri, dar acum acestea vor fi încheiate. Cred că voi avea un mandat greu, pentru că sunt foarte multe proiecte de implementat, dar voi fi liniștit din punct de vedere psihic, a spus Barbu.

 Totodată, acesta a și exemplificat stadiul proiectelor aflate în plină derulare, respectiv pe cele care urmează să fie demarate:Deja s-a finalizat licitația pentru terenurile de sport. Ieri (n. red.: 7 iunie), s-au licitat terenurile de joacă și spațiile verzi. Săptămâna viitoare se va semna contractul pentru Canalul Cama, la fel și pentru începerea lucrărilor la Portul Trimodal. De asemenea, lucrările de infrastructură pe mai multe străzi (Nicolae Titulescu, Alexandriei, etc.) sunt în plină desfășurare. Dacă vor fi finalizate cu succes procedurile de licitație pentru anveloparea blocurilor, 107 dintre acestea vor fi modernizate până în 2019. Pregătim și noi proiecte, cum ar fi Centrul de Primire pentru copiii defavorizați, Casa Tineretului și monitorizarea video a orașului –a precizat primarul Nicolae Barbu. 

(Teodora Nicolau)

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
80 %
3.4kmh
99 %
vin
24 °
sâm
26 °
Dum
27 °
lun
30 °
mar
21 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!