În prima conferinţă de presă din acest an, primarul municipiului, Nicolae Barbu, a atacat mai multe subiecte de interes public. „ADPP a intrat în reorganizare judiciară, în luna septembrie 2012, deoarece din cauza datoriilor apăreau tot mai multe popriri pe conturi. Am crezut atunci că totuşi puteam continua cu ei activitatea din administraţia publică, dar nu a fost posibil. În luna decembrie am înfiinţat Servicii Locale SA, ca să preia o parte din activitatea lor. Fondul locativ, închirierile, parcările etc, care aduc venituri au fost preluate de Direcţia patrimoniu din primărie. Începând cu 1 februarie se vor schimba toate contractele de închiriere cu fondul locativ, pentru locuinţe, garaje, parcări etc”.

Vom investi în parcuri şi locuri de joacă pentru copii

În programul de investiţii pentru anul 2013, a precizat primarul Nicolae Barbu, sunt prinse în Bugetul de venituri şi cheltuieli (buget provizoriu creat doar din surse proprii) fonduri pentru înfiinţarea a 10 parcuri şi locuri de joacă pentru copii, câte unul în fiecare cartier. Primăria are în vedere mărirea spaţiului de joacă pentru copii, din Parcul Mihai Viteazul, şi dotarea acestuia cu obiecte de joacă pentru copiii cu vârste între 3 şi 11 ani. Se studiază posibilitatea înfiinţării unui loc de joacă pentru copii şi în Cartierul Ramadan. Parcul Alei va cunoaşte în 2013 o mare transformare. În colaborarea cu arhitectul Tibi Florescu, decanul Facultăţii de Arhitectură din cadrul Institutului „Ion Mincu” vom găsi soluţii de modernizare a acestui parc, dar şi a Parcului Mihai Viteazul. În Parcul Alei, pe lângă un loc de joacă pentru copii, se va construi un Amfiteatru cu scenă, locuri pe scaune şi dotare tehnică necesară susţinerii unor spectacole artistice pentru şi de către elevi. Tot aici vom construi un Skay-park, un Roller-park şi piste pentru biciclişti. Primăria va prelua, după şedinţa Consiliului local din 31 ianuarie, şi investiţia de la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu”. Cu fonduri proprii dar şi de la minister sper să terminăm cu actualul constructor cât mai repede renovarea acestei instituţii. Traseul Şoseaua Bucureşti-Romarta-Abator-Steaua Dunării se va reabilita printr-un program european, şi va avea o nouă amenajare peisagistică.

Locuinţele ANL şi cele sociale – în atenţia Primăriei

După ce am repartizat, zic eu cât mai corect, cele 55 de locuinţe ANL, a specificat

Nicolae Barbu, m-am trezit bombardat pe facebook cu o reclamaţie, privind un fals şi uz de fals în declaraţii. După ample analize am îndreptat acest caz spre cercetare organelor abilitate de lege, şi dosarul lui Răbâncă Doina îşi urmează cursul firesc. Locuinţele sociale sunt trecute în proiectul de investiţii, dorim refacerea căminelor de nefamilişti de la Dunăreana şi Verachim. Cu firma care a construit la Constanţa locuinţele sociale unitare dorim să construim şi la Giurgiu. După 1 septembrie, şi nu este nici o păcăleală, toţi cei care stau cu chirie în locuinţe de la Primărie şi care au datorii vor fi evacuaţi. Aceste persoane vor fi duse în locuinţe de 12 mp, adică într-o singură cameră, indiferent de numărul de membrii. Nu e posibil să stai în blocurile ANL de la Istru şi să le faci zob, să nu plăteşti nimic de 10 ani, şi să mai tai şi balustrada ca să o vinzi la fier vechi! După sistemul de la Constanţa, locuinţele sociale vor aparţine investitorului privat. Primăria va susţine pe chiriaşii fără posibilităţi cu o cotă parte, iar în caz că apar probleme grave atunci investitorul privat eva-cuează chiriaşul fără dificultate.

Treceri de pietoni speciale

La şcoli ne confruntăm cu parcarea autoturismelor pe trotuare. Pentru a se evita posibilele accidente vom construi treceri de pietoni speciale, supraînălţate cu 15 cm, în aşa fel încât şoferii să încetinească obligatoriu viteza. Anul acesta vom finaliza şi trecerile de pietoni de pe şoseaua Bucureşti. Se vor şterge vechile marcaje şi se vor face cele noi, când va permite vremea.

Mafia din cimitire în atenţia Poliţiei!

Primarul Nicolae Barbu a precizat că va supune aprobării consilierilor locali un nou re-gulament de organizare şi funcţionare a cimitirelor. Noul proiect nu diferă cu mult de Hotărârea Consiliului local din 2009. Trebuiesc luate noi măsuri, deoarece idivizii care fură crucile şi gardurile de fier nu fac acest lucru în toiul nopţii, ci pe înserat! Am făcut curăţenie în Cimitirul Smârda şi într-o jumătate din Cimitirul Sfântul Haralambie, cu ajutorul deţinuţilor.

Am dublat controlul, şi am constat că s-a dat şpagă şi s-au luat şi câte 6-8 locuri de veci.

S-au şters pur şi simplu numele unor oameni din registrele de evidenţă şi s-au trecut altele noi, nu e normal şi legal! Vin oameni acum la Primărie care ne spun că au câte 6, 8 sau 12 locuri de veci, în condiţiile în care scriptic în cimitirele giurgiuvene nu mai este nici un loc de veci vacant! Conform Codului Civil locurile de veci nu se pot vinde şi nici dona, ele se pot doar concesiona. Poliţia va cerceta toate afacerile ilegale cu locurile de veci, iar Primăria va angaja câte 8 persoane care vor păzi pe schimburi cimitirele. Vom angaja 15 persoane pentru curăţenie şi câte trei persoane care vor face  contra unei taxe de 3 lei tot ritualul religios (tămâierea).

Viitoare hotărâri de Consiliu local

De la 1 februarie se înăspreşte, printr-un nou regulament, regimul de acordare a avizelor şi autorizaţiilor pentru orice lucrare, nou începută, şi care necesită săpături pe domeniul public. Autorul lucrării, după efectuarea sa, are obligaţia să aducă drumul la starea iniţială. Între 1 decembrie şi 31 martie nu se vor mai da avize decât în situaţii excepţionale, cu termen precis. Dacă se întârzie repararea drumului, după trecerea termenului angajat, pentru fiecare zi de întârziere se va plăti 1,8 lei, penalizare. Mijloacele de transport care vor intra în municipiu cu noroi pe roţi vor fi amendate drastic, altfel nu mai scăpăm de praf niciodată.  În fostul Verachim vom construi un adăpost de campare pentru câinii comunitari. Aici vor sta 1.500 de câini, iar în actualul adăpost 700, acest serviciu a fost delegat către SC Servicii Locale SA.

Congresul de la Belgrad şi stategia Dunării

Recent, a spus primarul Nicolae Barbu, am participat la al II-lea Congres pe teme financiare, de la Belgrad, privind strategia Dunării. S-a stabilit cum se vor derula fondurile europene în perioada 2014-2020. Este vorba de circa 370 miliarde de euro, alocaţi pentru dezvoltare şi proiecte. Vor fi trei criterii de acordare pentru: ţări foarte dezvoltate, ţări mediu dezvoltate şi ţări mai puţin dezvoltate-unde intră şi România. Ultima categorie de ţări va beneficia de 68% din fonduri. Cei mai mulţi bani îi alocă Germania, Austria, Olanda, Franţa şi Belgia. Am lansat, la Belgrad, Master planul nostru către Austria şi Germania şi împreună sper să facem o strategie de dezvoltare pe termen mic, mijlociu şi lung, şi să atragem cât mai multe fonduri. Va mai trebui să facem şi un consiliu consultativ, cu mai multe personalităţi din diverse domenii de activitate. Nemţii şi austriecii vor face lobby pentru Giurgiu, sper să avem rezultate favorabile. În încheierea confe-rinţei de presă, Nicolae Barbu, a precizat că până la 15 februarie Primăria trebuie să termine un proiect cu care se pot atrage fonduri europene, în vederea construirii unei pieţe de gross pentru peşte.

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here