parc steaua dunariiFoto: O lucrare care va fi binevenită mai ales de giurgiuvenii îndrăgostiți de alergarea în aer liber cât și de tinerii ce vor să se antreneze pentru o viitoare carieră sportivă.   

Lucrările la Pista de atletism din Cartierul Steaua Dunării, a declarat în conferința de presă de la Primăria Giurgiu edilul manager Nicolae Barbu, se derulează după principiul: Lucru bun la 9 luni!”. Deși firma care a câștigat licitația era una foarte serioasă și specializată în astfel de lucrări, acum constatăm că nu cădem la pace cu o pantă de înclinare și câteva dimensiuni ale curbelor! Este ceva șubred la mijloc, între proiectul de execuție și constructor, care acum a constat că este o diferență de 40-60 de centimetrii de nivel, care trebuie remediată prin umplutură. Se caută soluții. În lista de materiale totul este corect, dar constructorii n-au știut de la început că pista este în pantă, deși un constructor bun putea constata acest lucru și cu un boloboc!

Noi  dorim să omologăm această pistă pentru concursuri naționale, iar dacă nu avem planeitate perfectă și curbele nu se încadrează în toți parametrii standard atunci vor apărea probleme. Am cerut deja Ministerului Sporturilor, și Ministrului Ecaterina Szabo, să ne trimită toate condițiile stricte solicitate în momentul omologării. Acestea sunt motivele pentru care momentan s-au stopat lucrările, și sper să fie reluate cât mai curând” –a conchis primarul Nicolae Barbu.

Heliade CĂLIN

 

 

2 COMENTARII

  1. Nea primare, constructorul lucreaza dupa un proiect. Iar daca in proiect nu este prevazuta umplutura, tre’i sa platesti. Lucrari suplimentare. Iar de vina e proiectantul nu constructorul. Ce dracu’ bre, ori suntem primari ori nu mai suntem…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here