19433674_10209847037116871_39789254_nPosesorii de telefoane cu sistem de operare ANDROID, cât şi cei ale căror telefoane funcţionează pe platforma IOS, pot semnala, de acum, orice problemă apărută în municipiu, folosind aplicaţia SMART CITY GIURGIU. Anunţul a fost făcut de primarul municipiului, Nicolae Barbu, în cadrul conferinţei de presă de miercuri, 21 iunie.

Responsabilul SMART CITY, Mugurel Roşu, a declarat, în cadrul aceleiaşi întâlniri cu presa: „Pentru a putea trimite o sesizare către dispeceratul Primăriei prin această aplicaţie este necesară autentificarea printr-un cont de facebook. Noi sperăm ca în cel mai scurt timp Smart City Giurgiu să fie populată atât cu probleme dar şi cu soluţionări”.

Smart City Giurgiu este o aplicaţie ce permite cetăţenilor să raporteze orice fel de problemă pe care aceştia o constată în municipiul Giurgiu, sesizarea fiind transmisă în timp real Primăriei, iar timpul de soluţionare reducându-se considerabil.

Aplicaţia poate fi descărcată în telefonul mobil de pe Google Play sau Magazin Play pentru a putea sesiza problemele comunităţii de orice fel.

Folosind tehnologia modernă bazată pe terminale mobile, având ca modalitate de transmisie internetul, informaţia ajunge imediat în dispeceratul Primăriei, de unde este redirecţionată instituţiilor competente spre soluţionare.

Locuitorii pot semnala probleme folosind telefoanele mobile, atât cele Android, cât şi cele care funcţionează pe platforma IOS, ataşând la sesizarea respectivă poze, filmări, locaţia GPS sau documente în formate uzuale. Centralizarea problemelor, precum şi rezolvarea acestora pot fi permanent vizualizate într-un panou de comandă care oferă aceste informaţii în mod automat, cetăţeanul fiind informat tot timpul asupra stadiului în care se află sesizarea, până la rezolvarea acesteia în termen.

Noua aplicaţie implementată face parte din strategia Smart City pe care Primăria Giurgiu a adoptat-o şi care a stat ca platformă de dezvoltare durabilă din vara anului 2016.

 (Jurnal)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here