germani vixitaMinistrul pentru Bundesrat, Afaceri Europene şi Internaţionale al landului Baden-Württemberg, Peter Friedrich, aflat, vineri 5 aprilie, în vizită de lucru la Giurgiu, a declarat că Germania poate oferi din experienţa pe care a acumulat-o în relaţia cu Franţa în ceea ce priveşte realizarea proiectelor transfrontaliere, conform Agerpres.  Impresionat  de ceea ce și-a propus Primăria Giurgiu, Peter Friedrich a spus: ” Cum sunt interesat de proiectele concrete, am hotărât ca după discuţia de ieri din Bucureşti cu reprezentanţii Guvernului să vin astăzi în teritoriu să cunosc ce proiecte aveţi şi care se dintre ele  pot încadra în programul de dezvoltare privind strategia Dunării, iar totodată  să vă oferim din experienţa noastră transfrontalieră cu partenerii francezi”.

În timpul vizitei efectuate la Giurgiu de oficialul german, reprezentanţii administraţiei locale au prezentat  pe lângă proiectele de dezvoltare a municipiului, şi  pe cele de dezvoltare a Euroregiunii Giurgiu-Ruse, cele mai importante vizând realizarea unui port de mărfuri şi de agrement la Dunăre, dezvoltarea  în continuare a Zonei Libere şi realizarea unui proiect cultural între cele două orașe vecine, Giurgiu şi Ruse.
După ce ministrul Peter Friedrich i-a invitat pe oficialii giurgiuveni  la un schimb de experienţă în Germania pentru a putea observa cum se lucrează la proiectele transfrontaliere, acesta s-a deplasat la Ruse pentru acelaşi gen de discuţii cu partenerii bulgari, având stabilită o întrevedere cu primarul oraşului vecin, Plamen Stoilov.  Conform aceleiași agenții de știri, Agerpres,  la această vizită  primarul Nicolae Barbu, a primit din partea ministrului pentru Bundesrat, Afaceri Europene şi Internaţionale al landului Baden-Württemberg o trusă de scule nemţească, gest  căruia edilul giurgiuvean i-a răspuns  cu o glumă , spunând:  ”Acum îmi dau seama de ce poporul german este cunoscut ca unul pragmatic, pentru că imediat te pune la lucru”. (JGR)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.