Pe primarul comunei Slobozia, Mihai Gheonu,  l-am ”colindat” la telefon  ținând cont de condițiile atmosferice din ultimile zile ale anului.  Am aflat astfel și ce-şi propune să realizeze în anul 2015 pentru locuitorii comunei, în ceea ce priveşte administraţia locală. Zgârcit cu cuvintele – aşa cum îl ştim – primarul Gheonu  ne-a declarat  că preferă ca faptele să vorbească în locul său,  locuitorii comunei fiind singurii în măsură să poată aprecia sau nu, munca depusă de administraţie,  în întregul său, pentru modernizarea condiţiilor de viaţă a celor care l-au investit cu încrederea lor în funcţia de primar al comunei.

Dar iată ce şi-a propus să realizeze în anul 2015,  primaru Mihai Gheonu: Prioritară pentru noi este educaţia copiilor cărora le dorim un viitor mai bun. Tocmai de aceea vom continua cu reparaţia acoperişului şcolii care anul acesta  a fost realizat în proporţie de 50. În  anul 2015  ne dorim să finalizăm ceea ce am început,  legat de acoperiș…De asemenea vom continua cu modernizarea şi utilarea şcolii cu tot ce este necesar pentru ca  elevii să se poată bucura de un învăţămînt  de performanţă şi competitivitate în educaţie.  Grădiniţa ne-am propus să o dotăm cu ferestre termopane. Dorim  să continuăm totodată cu modernizarea drumurilor comunale şi finalizarea lucrărilor de canalizare. Sunt multe alte obiective importante care pe care ne dorim să le transformăm în realitate, dar deocamdată sunt în stadiu de proiect.  Așa că aş  prefera să vorbim despre ele în momentul în care vom avea certitudinea că se pot realiza. Ar fi o greşeală din partea noastră să facem promisiuni deşarte. Oamenii din comuna mea probabil că mă apreciază tocmai datorită acestui lucru; niciodată nu le-am promis ceva fără să am garanţia că se poate materializa în fapte ceea ce am promis. Înainte de a ne lua la revedere, aș dori ca, pentru anul care vine, să  le transmit concetăţenilor mei multă sănătate, fericire şi un an cu mai puţine griji şi mult mai multe împliniri…  (I.C.MANDU)    

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here