*„Administrația publică locală are nevoie de oameni competenți dar … retribuțiile nu sunt deloc atractive!”

*Vezi și ce alte informații ia furnizat liberalul vicepremierului Liviu DRAGNEA

La întâlnirea de joi, de la Giurgiu, a vicepremierului Liviu Dragnea cu primarii din județul Giurgiu și cu cei din Administrația publică locală și județeană, a precizat primarul comunei Malu, Eugen Șoavă, în cadrul conferinței de presă a PNL Giurgiu, de vineri, 11 octombrie, s-au abordat mai multe subiecte care privesc problemele din acest sistem. Printre acestea se află și necesitatea anagajării unor oameni competenți în Aparatul local al primăriilor, dar din cauza politicii salariale care oferă retribuții deloc atractive, ba din contră chiar mici cum sunt acum, nimeni nu dorește să se angajeze. „La Malu am avut nevoie de un contabil și doar după un an și jumătate cu mare greu am reușit să angajăm un om cu salariul de 1.200 de lei brut! Sunt probleme mari și la angajarea personalului public și la personalul contractual. Avem la concurs trei posturi libere dar nu dorește să vină nimeni să se angajeze! A expirat și termenul în care puteam face angajări în baza acelei ordonanțe speciale a guvernului, iar acum s-a revenit la vechea metodă – Emil BOC: „se angajează un om dacă pleacă șapte!!!” La Primăria Malu sunt doar 7 salariați dintr-un necesar de 21, deci este greu să ne îndeplinim toate obligațiunile”, a declarat Eugen Șoavă. I-am mai spus domnului vicepremier Liviu Dragnea, a precizat primarul din Malu, Eugen Șoavă, că noi ca ordonatori de credite suntem nevoiți să facem foarte multe demersuri atunci când depunem proiecte pentru accesarea fondurilor europene, motiv pentru care pierdem foarte mult timp. În același scop întâmpinăm probleme și când trebuie să alcătuim Comisia pentru elaborarea proiectului de accesare fonduri europene. Această comisie trebuie să fie formată din 5 membri, iar noi avem la Primăria Malu doar 7 salariați!?!  Ducem lipsă de oameni competenți în Administrația locală, dar nimeni nu vine să se angajeze pentru 812 lei/lunar brut, atât cât ia acum un salariat cu 30 de ani vechime în câmpul muncii!!! L-am informat pe domnul vicepremier și despre situația neplăcută în care ne aflăm noi cei din Administrația publică locală, privind faptul că nu primim spor de vechime la funcția de primar sau la alți funcționari publici. Nu mi se pare normal faptul că acest spor s-a introdus în salariu în mod aberant, în urmă cu mai mulți ani, iar acum salariile din acest sistem au rămas foarte mici! Primarul din Malu, Eugen Șoavă, a declarat că deși a accesat un proiect european în valoare de 50.000 de euro pentru dotarea Căminului cultural este nemulțumit că cei de la SEAP l-au plimbat în mod aberant de mai multe ori de la București la Malu, doar pentru a muta o coloană din stânga în dreapta paginii!!! Se pare că în România lucrurile în loc să se simplifice se complică tot mai mult! În finalul intervenției sale, primarul Eugen Șoavă a mai subliniat că „La Malu se sărbătorește odată la 5 ani „Întâlnirea cu fii satului” și anul Ziua Comunei. Anul acesta cele două evenimente s-au sărbătorit pe parcursul a două zile la finele lunii septembrie. Cu acest prilej s-a inaugurat Monumentul eroilor din Malu căzuți pe front în timpul celor două războaie mondiale și în timpul Războiului pentru Independență. Tot cu acest prilej s-a tăiat panglica inaugurală a Centrului Medical de Permanență Malu, care funcționează într-o clădire modernă, fiind dotat cu aparatură medicală pe măsura pretențiilor din 2013. Aici își vor desfășura permanent activitatea 7 medici și 7 asistente medicale, și se va asigura srviciu de Gardă medicală permanentă. Sărbătorile de la Malu au mai cuprins și lansarea Monografiei comunei, lucrare începută în urmă cu 11 ani de mai mulți profesori și fializată anul acesta de doar 2 profesori și 2 cetățeni din comună, dar și dezvelirea unei plăcuțe comemorative în memoria doctoriței Tincu, care a funcționat în comuna noastră prin anii 1950. Cele două zile de sărbătoare, a conchis primarul liberal al comunei Malu, Eugen Șoavă, s-au încheiat cu un mare spectacol folcloric la care și-au adus contribuția 7 mari soliști vocali de muzică populară.

Heliade CĂLIN

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here