Ceea ce părea a fi o minivacanţă de vis pe litoralul bulgăresc, de 1 mai, s-a transformat, pentru patru conaţionali, printre care şi primarul comunei Clejani, Florin Nidelea, într-un coşmar. În noaptea de vineri spre sâmbătă, 30 aprilie / 1 mai, autoturismele celor patru, aflate în parcările a două hoteluri din Velico Târnovo, au… dispărut. Şi, odată cu ele, şi doi dintre paznicii celor două locaţii de cazare din staţiune. S-a bănuit, încă de la început, că cei doi ar avea legătură cu dispariţia celor patru autoturisme, toate din categoria „de lux”. Contactat telefonic, primarul comunei Clejani ne-a povestit peripeţiile prin care a trecut pe litoralul vecinilor noştri:

„Ca orice om, am plecat cu familia în minivacanţa de 1 mai pe litoralul bulgăresc. M-am bucurat că la hotelul Melia Grand Hermitanje am găsit tot ceea ce mi-aş fi putut dori pentru mine şi pentru familia mea. Preţul pentru all inclusive cuprindea inclusiv accesul la parcarea subterană, numai că, la sosirea noastră, acolo nu mai erau locuri, aşa că a trebuit să ne mulţumim cu parcarea exterioară a hotelului. Bănuim că maşina a dispărut undeva, între orele cinci şi opt dimineaţa, pentru că până la ora cinci a fost văzută în parcare. Dimineaţa, în jurul orelor opt, fiul meu a vrut să îşi ia ochelarii de soare din maşină, doar că… aceasta dispăruse. A venit şi mi-a spus că nu mai este maşina în parcare, iar eu am alertat poliţia. Am impresia că poliţia bulgară nu a fost străină de toate astea, pentru că prea au tărăgănat ancheta…”, a mai declarat Florin Nidelea.

Coşmarul primarului din Clejani s-a încheiat în seara de miercuri, 5 mai, când, în jurul orelor 20,30, reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor în Bulgaria, un anume domn Georgescu, mai cunoscut sub porecla de Mache, l-a anunţat să îşi ia cheile de la BMW-ul X5 şi să vină la Varna. Acolo, într-un cartier rău famat, similar Ferentariului bucureştean, autoturismul fusese identificat, având plăcuţe de înmatriculare false. „Nu mi-a lipsit nimic din maşină, până şi sucurile cumpărate pentru fiul meu erau la locul lor. Singura problemă a fost deteriorarea softului de pornire al maşinii, dar nu asta e paguba… Am fost nevoit să înmatriculez maşina cu numere bulgăreşti provizorii, pentru a putea intra cu ea în ţară… Abia aştept să îmi recapăt plăcuţele de înmatriculare ale maşinii, cu numărul B-04-NFC”, mai spunea, vizibil emoţionat şi marcat de aventura prin care a trecut, Florin Nidelea.

De la momentul furtului, până la găsirea sa, autoturismul – a cărui valoare este de 57.000 de euro, iar vechimea nu depăşeşte un an – a parcurs doar 22 de kilometri.

„Ţin să mulţumesc colegilor mei liberali, şi în mod special primarului Lucian Iliescu, cel care a făcut, în toate aceste zile, nenumărate demersuri la oficialităţile bulgare pentru a mă sprijini în recuperarea autoturismului”, a mai precizat primarul comunei Clejani.

Dintre cele patru limuzine dispărute în noaptea de 30 aprilie/1 mai, doar limuzina lui Florin Nidelea a fost recuperată, până în acest moment.

D.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here