În debutul conferinţei de presă de la Primăria municipiului, de miercuri, 1 octombrie, primarul Nicolae Barbu a amintit din nou despre un măr al discordiei dintre cele două grupări politice (PSD şi ACL), şi anume Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Giurgiu.

Ne chinuim de trei luni să oprim decizia Operatorului regional Apa Service de a nu ţine Adunarea Generală în care să aprobe creşterea preţului la Apă şi a tarifului la Canal –  a spus primarul Barbu.  Din păcate, pe 26 septembrie am primit o adresă oficială de la ADI prin care suntem înştiinţaţi că s-a aprobat avizul de principiu privind majorarea preţului cu 1,11 lei/m.c. la apa potabilă şi apa uzată de la 5,71 lei la 6,82 lei/m.c. În aceeaşi şedinţă s-a aprobat ca Dumitru Beianu să fie ales din nou preşedintele ADI Giurgiu. S-a ajuns în această situaţie cu complicitatea reprezentantului Primăriei Slobozia, care este angajat al Consiliului Judeţean Giurgiu! El a votat orice, deşi nu avea decizie şi împuternicire de la primarul comunei pentru acest lucru! Deci, nu putea vota ceva pentru care nu avea mandatul Consiliului local Slobozia! În această şedinţă s-a votat cu nonşalanţă şi cu o dorinţă care nu are nimic comun cu interesele oamenilor , o creştere cu peste 20% a preţurilor practicate de Apa Service! Nu voi sta degeaba, a mai declarat Nicolae Barbu, şi voi ataca în Contenciosul administrativ această şedinţă de lucru- cum ni s-a spus nouă- mai ales că ea se pare că a fost o Adunare Generală! Voi trimite această adresă în toate comunele care au votat creşterea preţurilor, ca să văd cum va mai da ochii , primarul cu oamenii! Cetăţenii din comunele respective trebuie să vadă şi să ştie că cel ce  le-a mărit preţul la apă şi canal este domnul Beianu! Nu am nimic cu cei de la Consiliul Judeţean… le-am spus însă întotdeauna să-şi vadă de instituţia lor şi să lase Primăria Giurgiu să se organizeze aşa cum doreşte – a încheiat primarul Nicolae Barbu.

H. CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here