În ciuda faptului că proiectul de ridicare a taxei impusă traficului  maşinilor de tonaj mare, prin municipiu, a fost respins la ultima şedinţă a Consiliului local Giurgiu, primarul ales, Nicolae Barbu a sfidat această decizie, dând dispoziţie ca de luni 9 iulie, în cele două puncte de taxare  (Vamă şi şos. Portului – Pod Bizeţ) să nu se mai încaseze niciun leu maşinilor de tonaj greu. Primarul Barbu speră ca prin această măsură, neagreată de majoritatea consilierilor locali, să poată atrage mai mulţi investitori în zonă, scăpaţi în acest mod de corvoada financiară suportată pentru activităţile curente, ce-i obligau să deplaseze maşini de tonaj greu pe teritoriul municipiului. Foştii consilieri locali ne-au explicat că această taxă s-a dovedit  necesară pentru întreţinerea atât a şoselelor din inelul de centură al municipiului cât şi pentru reabilitarea străzilor oraşului Giurgiu. Primarul Barbu a încercat să explice consilierilor că această taxă ar contravine libertăţii de circulaţie în cadrul Comunităţii Europene, deşi puţin mai încolo, la Consiliul judeţean Giurgiu, această taxă există. Iată care era justificarea referatului depus încă din data de 12 mai 2010 de către Compartimentul juridic-contencios administrativ, contracte şi arhive, din cadrul CJ Giurgiu:

„Această solicitare (n.red: „a taxei speciale de utilizare a drumurilor judeţene”), este întemeiată pe faptul că pe anumite tronsoane de drumuri judeţene circulă mijloace de transport de tonaj greu şi foarte greu, ceea ce a dus la degradarea fundaţiei şi covorului asfaltic al drumurilor şi pune în pericol siguranţa traficului rutier.”             Urmează apoi o notă de fundamentare (nr.746/07.05.2010),  în care sunt trecute motivele introducerii acestei taxe, cităm, printre altele:”…întreţinerea, amenajarea şi toaletarea drumurilor prin efectuarea unor lucrări de plombare a gropilor şi denivelărilor din carosabil, amenajarea şi întreţinerea acostamentelor, marcarea carosabilului, instalarea sau înlocuirea indicatoarelor de circulaţie; menţinerea unui trafic fluent prin localităţile tranzitate de drumurile judeţene, ce duce la protejarea imobilelor şi construcţiilor.”..etc…etc. De ce Hotărârea Consiliului judeţean nu contravine normelor europene, iar cea a Consiliului local da?

O altă idee năstruşnică a primarului ales este aceea de a creea o nouă Piaţă ţărănească, ce va funcţiona se pare, în paralel cu cea existentă deja în centrul oraşului, tonetele urmând a fi poziţionate în spatele clădirii ce adăposteşte în prezent, WC-ul public. Unii spun că ea ar avea pe de-o parte menirea de a-i face în necaz lui  Lucian Iliescu, iar pe de altă parte pentru a-i oferi o modalitate lui Dragoş Ujeniuc, unul dintre cei ce l-au sprijinit în campania electorală, de a face din terenul deţinut de acesta în zonă, o afacere profitabilă. Rămâne de văzut în continuare ce se va întâmpla, şi care va fi reacţia celorlalţi consilieri locali.

Jurnal Press

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here