Lucian Iliescu a declarat în cadrul recentei conferinţe de presă de după primul tur al alegerilor prezidenţiale, că va sta de vorbă în perioada următoare cu fiecare primar şi organizaţie liberală din judeţ.

Dacă de activitatea şi “scorul” înregistrat de unii primari “galben-albaştri” s-a declarat mulţumit, preşedintele PNL Giurgiu doreşte să taie, în acelaşi timp, în carne vie şi să tragă pe linie moartă pe “trădători”.

Pentru a descoperi cine, ce şi cum a “furat”, Iliescu va apela la relaţiile create şi printre liderii de o altă coloratură politică.

“O să fac alianţă cu

PSD-ul, doar dacă Vanghelie îmi spune cine din PNL a trădat. Trebuie să ştiu şi eu cu cine stau în casă, nu?” a declarat mai în glumă mai în serios Lucian Iliescu.

Primarul de Giurgiu este mulţumit de activitatea primarilor de la Clejani, Cosoba, Gostinu, Izvoarele, Grădinari şi Săbăreni, “notă de trecere” primind şi alte câteva organizaţii din judeţ care, deşi nu au adus PNL-ul pe primul loc, au ratat la mustaţă acest lucru.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu ceilalţi, şi când anume se va întâmpla, de vreme ce apele tulburi din politică sunt departe de a se fi liniştit.

În altă ordine de idei, Iliescu se jură că în turul II, acolo unde conform “directivei” de la centru inamicul public este Traian Băsescu, iar liberalii şi social-democraţii, “fraţi” de cruce, nu va mai lăsa să se întâmple nimic necurat în teritoriu.

“Voi lupta cu arma în mână pentru a nu se mai face nedreptate şi în turul doi” a concluzionat “revoluţionarul de serviciu”, Lucian “Che Guevara” Iliescu.

Bogdan VLADU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here