La conferinţa de presă săptămânală a Organizaţiei municipale PNL a fost prezentă miercuri, 10 octombrie, şi preşedinta Organizaţiei de cartier nr. 8 Giurgiu, Lia Oprea, care este şi preşedintele Asociaţiei de proprietari nr. 40. „Sunt preşedinte, de 17 ani, al  uneia dintre cele mai mari asociaţii din municipiu, formată din 29 de scări de bloc. Sunt indignată de unele afirmaţii făcute la întâlnirea primarului cu preşedinţii de asociaţii, unde am fost acuzaţi că nu facem nimic sau că furăm banii oamenilor! Până acum în aso-ciaţia noastră n-au fost probleme deosebite, deşi am acţionat în instanţă pe cei cu restanţe sau i-am cedat la SCUT, pentru recuperarea lor. Cu toate aceste, şi la noi în ultimele două luni au început să ne sosească adrese de la Primărie în urma unor reclamaţii făcute de cei cu datorii”. În urma unei astfel de adrese, precizează Lia Oprea, ni se cere ca pe fiecare chitanţă fiscală să înscriem contravaloarea fiecărui serviciu încasat: apă, canal, gunoi, energie electrică, salarii, căldură, reparaţii etc. Nu se poate face acest lucru, deoarece mărimea chitanţei nu permite atâtea spaţii şi înscrisuri! Ni se mai cere să ţinem evidenţa pe fiecare serviciu şi pe fiecare apartament. Practic, prin astfel de solicitări Primăria Giurgiu ne îngreunează activitatea, tocmai acum când ar trebui să ne ocupăm de recuperarea restanţelor la energia termică, deoarece iarna bate la uşă! La întâlnirea de pe 26 septembrie,  Primăria ne mai acuză, spune Lia Oprea, că nu ne facem datoria să recuperăm restanţele în instanţă. Pot să precizez că noi facem acest lucru de 10 ani şi până acum nu am pierdut nici un proces! Acest lucru poate fi confirmat şi de inspectorii Primăriei care ne vizitează de trei ori pe săptămână. Mai suntem reclamaţi şi pentru faptul că nu vrem să eliberăm adeverinţe cu restanţele fiecărui proprietar, pentru ca acesta să-şi facă contract separat de furnizarea apei potabile. Eliberarea unor astfel de ade-verinţe durează foarte mult, întrucât, precizează Lia Oprea, sunt restanţe şi de 4-5 ani, şi alte restanţe care se recuperează foarte greu în urma proceselor din tribunal. Este foarte greu procesul de calculare a restanţelor pentru acest serviciu şi deci durează mai mult timp. Activitatea asociaţiilor de proprietari este îngreunată prin aceste manevre, deşi se ştie peste tot, că „vara plătim apa, curentul şi canalul, iar iarna plătim căldura”, conchide liberalul preşedinte de asociaţie de proprietari Lia Oprea.

Heliade CĂLIN

1 COMENTARIU

  1. Cu tot respectul pentru d-na Lia Oprea ,stiu din surse sigure ca in asociatia dvs.primeaza respectul si corectitudinea,as propune Primariei Giurgiu sa vina si in cadrul Asociatiei de proprietari 309 TURN care are ca si administrator pe d-na Trandafir Lucica -purtator de campanie cam la toate partidele dupa cum bate vantul,anchetata pentru fals si uz de fals de vreo 3 ani ,unde presedintele de Asociatie in persoana dl Calota Viorel ridica semnaturi pe la colturi si intocmeste pv de adunare generala din burta ,unde primeaza discriminarea si bataia de joc ,unde reprezentantii primariei nu gasesc nereguli desi oamenii sunt jecmaniti luna de luna cu penalitati de milioane aplicate la totalul sumei, unde gunoiul nu a mai fost platit din 2008 nici chiar pentru cei care sunt la zi unde actele asociatiei sunt secrete.numai in Giurgiu chitantierele nu sunt detaliate agentia nationala a asociatiilor de proprietari postand clar tipul de chitanta care este legal a se folosi aceasta avand rubrici clare pentru fiecare parte de intretinere.si as mai avea o intrebare pentru uzina de apa giurgiu unde am facut o cerere , avand in vedere probleme din cadrul asociatiei ,pentru a mi face contract individual si care nu vrea decat cu alta retea .de ce alta retea ???pe banii cui ???pentru ce??/avem exemplul cet -ului care si bate joc de noi ba cu repartitoare de milioane ,ba retea pe scara dar platesti tot cat vor ei….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here