Elevii clasei a treia de la Şcoala cu clasele I – VIII nr. 1 „Sf. Gheorghe” din municipiul nostru, îndrumaţi de învăţător Niculina Cristea, au trecut, pentru câteva zeci de minute, pragul redacţiei „Jurnal giurgiuvean”.
Curioşi, micuţii au vrut să afle care este drumul parcurs de informaţii de la preluarea lor, de către reporteri, până când ajung să vadă lumina tiparului. Totul, într-o îmbinare a teoriei cu practicii, pentru că, după cum ne mărturisea învăţătoarea celor mici, discutaseră, deja, la clasă despre cum se editează o carte, o revistă sau un ziar.
„Am ales redacţia dumneavoastră pentru că sunteţi singurii care deţin un ziar tipărit, aveţi chiar şi tipografia proprie, ceea ce este un plus pentru cei mici, care au posibilitatea să vadă, pe viu, cum se lucrează un ziar”, ne spunea Niculina Cristea.
Prichindeii au aflat, cu ocazia vizitei în redacţia noastră, ce înseamnă munca de reporter, redactor, redactor şef sau tehnoredactor, unii dintre ei chiar mărturisind, înainte de a ne despărţi, că şi-ar dori ca, atunci când vor creşte, să îmbrăţişeze meseria de reporter.
Unul dintre aceştia este chiar o mică poetă a clasei, Ana Lazăr, care deja lucrează la un volum în care încearcă să cuprindă, aşa cum se pricepe, informaţii legate de sărbătorile importante ale românilor, ideea pornind de la Ziua Rusaliilor.
Anna Lincă