SEVIL SHHAIDEH - LIVIU DRAGNEA - PREDARE MANDATLuni, 6 martie, Consiliul Județean Giurgiu a primit vizita vicepremierului Sevil Shaideh, ministru al Dezvoltării şi Fondurilor Europene , și  cea a secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Adrian Gâdea.

După întâlnirea privată din prima parte a vizitei a urmat o conferință de presă la care doamna Sevil Shaideh a dorit să se adreseze cetățenilor municipiului și respective ai județului Giurgiu spunând :Este o mare onoare pentru mine să mă aflu astăzi în județul Giurgiu. Am răspuns invitației de a fi aici, pentru a avea o întâlnire tehnică, cu toți primarii județului, pentru a prezenta prioritățile Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și pentru a-i sprijini în identificarea celor mai bune soluții pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală. Astfel, după ce am ascultat atât strategia județului prezentată de Consiliul Județean, cât și problemele fiecărui primar, în sensul că fiecare dintre aceștia și-au prezentat strategiile și prioritățile la nivelul localității respective, am înțeles, practic, că dânșii nu au problemele lor personale, ci problemele localităților, care se referă fie la blocaje instituționale cu privire la accesarea de fonduri europene sau guvernamentale, fie probleme legate de capacitatea administrativă a unor autorități locale de a susține cofinanțarea sau cheltuielile neeligibile ale proiectelor finanțate prin fonduri europene.

DSC00253(1)

Vicepremierul s-a referit în alocuțiunea sa și programul de guvernare: Am prezentat prioritatea Ministerului Dezvoltării, conform Programului nostru de guvernare – asigurarea celor zece servicii de bază,,  și mă refer aici la alimentările cu apă, canalizare, drumuri, școli, grădinițe, creșe, poduri, podețe, iluminat public. Astfel, am prezentat atât PNDL – etapa 1, cât și PNDL – etapa 2. Menționez că în conformitate cu Programul de guvernare, ne-am propus, pentru perioada 2017 – 2020, să finanțăm 5000 de obiective noi – apă, canal, drumuri, dispensare; 2500 de creșe și de grădinițe și 2000 de școli care necesită autorizație de funcționare. În acest sens, am rugat toate autoritățile locale să-și prioritizeze investițiile, astfel încât să asigurăm serviciile de bază și mă refer aici la cele care fie nu au reușit să intre în Masterplanul de Apă și Canalizare sau în cel de Management al Deșeurilor, fie nu sunt elegibile în Programul Național de Dezvoltare Rurală. Acestea vor avea prioritate în PNDL pentru asigurarea serviciilor de bază menționate. A doua prioritatea majoră pe care am prezentat-o autorităților locale o reprezintă creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene. Am menționat că ne-am asumat cu toate autoritățile de management ca la 31.12.2017 să rambursăm de la Comisia Europeană 5,2 miliarde de euro. Nu în ultimul rând, am prezentat a treia prioritate majoră, respectiv reforma administrației publice, codul administrativ, proiect care se află în dezbatere.

La finalul cuvântării sale Sevil Shaideh a precizat : Am prezentat și modificările care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018, cu privirea la finanțarea autorităților locale. În acest sens, impozitul pe venit, conform Programului de guvernare, începând cu 1 ianuarie 2018, va deveni sursă integrală a bugetelor locale, iar bugetul de funcționare se va analiza și calcula în funcție de un minim de 750 de lei per locuitor, iar acolo unde veniturile proprii ale autorităților locale nu vor fi în acest standard de funcționare, bugetul de stat va aloca sume în echilibrare, astfel încât să nu mai existe nicio Primărie care să aibă probleme în asigurarea funcționării și furnizării serviciilor publice către cetățeni.”

(a consemnat Teodora Nicolau)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here