În conferinţa de presă din data de 3 mai, preşedintele pe municipiu al PNL, Toma Petcu, a făcut mai multe precizări în legătură cu înlocuirea lui Dumitru Beianu din postura de candidat USL la preşedinţia Consiliului Judeţean şi motivele care au dus la această decizie. Toma Petcu a declarat că Dumitru Beianu nu a mai lucrat alături de echipa liberală, distanţându-se de aceasta. „Eu am venit în 2008 în PNL, în primul rând pentru că am dorit să mă alătur d-lui Lucian Iliescu. Ca să explic, în PNL am constatat că există o activitate coerentă, cu un conducător care ştie să organizeze activitatea şi să coordoneze această echipă. Prin comparaţie, la PD (ulterior PDL- n.r.) în 10 ani au fost 9 preşedinţi, din care unul cu două mandate, iar în PSD şase preşedinţi. În ceea ce-l priveşte pe dl. Beianu, eu consider că nimeni nu este veşnic pe o funcţie. Nu am înţeles de ce domnia sa a căutat să colaboreze mai bine cu oameni din afara partidului a căutat soluţii în altă parte decât aici, în PNL. De-a lungul timpului a preferat să aibă o relaţie foarte bună cu Bogdan Cantaragiu, cu Adrian Popescu şi cu Marian Vanghelie, nu a fost cazul cu Marin Anton, pentru că nu a reuşit. Când a aflat că nu va mai fi candidatul nostru a ales să candideze împotriva partidului care l-a făcut, de altfel, ceea ce a devenit. Nu a venit să discute despre această situaţie, a ales că meargă cu reclamaţii la foruri superioare. Dacă aceasta este răsplata pentru că acest partid l-a desemnat acum patru ani să candideze şi l-a instalat ca preşedinte la Consiliul Judeţean, mie mi se pare o greşeală foarte mare”, a arătat Toma Petcu. Preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL a mai spus că de mai bine de doi ani nu a avut sprijin din partea lui Dumitru Beianu pentru această organizaţie. „Personal nu am apelat la dl. Beianu pentru nimic, atunci când am făcut-o a fost în calitate de preşedinte al PNL la nivelul municipiului. Numai că nu am primit sprijinul cuvenit nici măcar atunci când am apelat prin intermediul d-lui primar Lucian Iliescu, gândindu-mă că acesta este preşedinte al Organizaţiei Judeţene. Dar nici aşa nu am primit ajutor de la dl. Beianu”, a mai declarat Toma Petcu.

Jurnal PRESS

2 COMENTARII

  1. Gresiti amarnic in legatura cu dl Beianu.
    Si sa fim sinceri atitudinea lui Iliescu dictatorul Giurgiului lasa de dorit, prin comportament si prin vocabularul vulgar la adresa populatiei. In afata de faptul ca nu ai acces la primar fiind „pazit de gorilele din primarie” . Eu din cate stiu primarul este ales de cetateni si in folosul lor, nu ca Iliescu careiese doar in campanie si face pe milogul iar dupa aceea jigneste populatia.
    Intamplator sunt PNL-ista apipa tanara si mi sa intamplat sa fiu jignita de acest …….. Asa ca suntem un grup mai mare care NU IL VOM MAI VOTA pe acest Iliescu, cred ca e de ajuns!

  2. Chiar daca am intervenit cu intarziere,tin sa va felicit pentru interventiile dumneavoastra din mediul politic giurgiuvean si va asigur de admiratia mea(fara sa am interes personal in politica giurgiuveana),admiratie ce o am pentru un om care stie ce vrea si care depune eforturi sustinute pentru a realiza ceea ce si-a propus!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here