În această noapte a avut loc cea de-a 90-a Gală a premiilor Oscar la Dolby Theater din Los Angeles. Marele câștigător al galei a fost pelicula The Shape of Water, care avea și cel mai mare număr de nominalizări. Lungmetrajul a câștigat la categoria „cel mai bun film”, dar și la categoria „cel mai bun regizor”.

Premiul Oscar pentru cel mai bun film a fost câștigat de The Shape of Water.

Frances McDormand a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru rolul din Three Billboards outside Ebbing, Missouri.  

Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal: Gary Oldman a câștigat trofeul, primul din cariera sa.

Guillermo del Toro a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor cu a sa pelicula The Shape of Water. Acesta este primul premiu Oscar câștigat de regizorul mexican.

Premiul Oscar pentru cel mai bun cântec a fost câștigat de Remember Me (Coco), de Robert Lopez și Kristen Anderson-Lopez. Aceștia au câștigat al doilea premiu Oscar, fiind premiați și pentru melodia Let It Go, pentru filmul Frozen.

Trofeul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră, care a fost câștigat de Alexandre Desplat, pentru Shape of Water.

Premiul pentru cea mai bună imagine a fost acordat lungmetrajului Bladerunner: 2049. Trofeul a fost câștigat de Roger Deakins, care a fost nominalizat de 14 ori, însă acum a câștigat prima statuetă.

Premiul Oscar pentru  cel mai bun scenariu original. Trofeul a fost câștigat de Get Out.

Premiul Oscar la categoria cel mai bun scenariu adaptat a fost câștigat de filmul Call Me By Your Name.

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj live-action este acordat filmului The Silent Child, iar trofeul pentru cel mai bun scurtmetraj documentar este acordat lui Heaven is a traffic jam on the 405.

Un alt Oscar pentru filmul Dunkirk. Pelicula a câștigat premiul la categoria cel mai bun montaj video.Este cel de-al treilea premiu Oscar câștigat de lungmetrajul regizat de Christopher Nolan.

Oscarul pentru efecte speciale a fost câștigat de Blade runner 2049.

Filmul Coco a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună animație, fiind considerat principalul favorit. Totodată, cel mai bun scurt-metraj animat a fost câștigat de Dear Basketball, realizat de Kobe Bryant și Keane.

 Alison Janney  a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar. Aceasta era considerată marea favorită pentru această categorie. Aceasta a fost prima nominalizare la Oscar pentru actrița în vârstă de 58 de ani, care a mai câștigat anul acesta și Globul de Aur, dar și premiul BAFTA.

A fantastic Woman (Chile) a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

Filmul The Shape of Water, marele favorit al serii, a câștigat primul Oscar, la categoria cel mai bun design de producție. 

Premiile Oscar pentru cel mai bun montaj de sunet și pentru cel mai bun mixaj de sunet au fost câștigate de filmul Dunkirk.

Icarus a fost desemnat cel mai bun documentar lungmetraj.Documentarul are ca subiect principal programul de dopaj folosit de atleți din Rusia. Regizorul Bryan Fogel a spus în discurs că speră ca documentarul să atragă atenția asupra pericolelor din Rusia.

La categoria cel mai bun costum, câștigătorul este Phantom Thread.

Premiul la categoria cel mai bun machiaj și coafură a fost adjudecat de „Darkest Hour”.

Premiul pentru „cel mai bun actor în rol secundar”. i-a revenit lui Sam Rockwell, pentru rolul din Three Billboards Outside Ebbing, Missouri.

Pentru cei care au pierdut transmisiunea în direct din această noapte, este bine de ştiut că, în acestă seară, de la ora 21,50, pe postul de televiziune DIGI FILM, dar şi de la ora 23,30, pe DIGI 24, vor putea fi urmărite – în reluare – cele mai importante momente ale decernării premiilor OSCAR.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.