Premierul Mihai Tudose a  atacat dur, marți,  unele bănci din România. Șeful Guvernului le-a comparat  cu celebrul hoț al bălților de la începutul secolului trecut, antologicul personaj Terente.

„Nu prea am ce bani să am în bancă. Am refuzat să am leafa pe card. Nu vreau să dau niciun comision băncilor. Personal am avut o experiență cu un cont unde aveam 500 de dolari, iar după doi ani am fost sunat de la bancă să mai dau 50 de dolari. Terente era copil pe lângă aceste banci. Ca prim-ministru am altă poziție. Lucrezi cu banii noștri și nu ai profit, atunci cred că ai o problema de management sau vei continua să ne consideri proști că nu ne dăm seama ce faci. Eu zic că ajunge. V-am lăsat să vă ajutați singuri. Sunt niște bănci serioase și sunt bănci care se cred mai deștepte decât statul roman”, a spus Tudose, într-un interviu la România TV.

Cine a fost Terente, hoțul invocat de premierul Tudose

Terente, pe numele său real Ștefan Vasali, a fost un celebru bandit român, de origine lipoveană. Născut la sfârșitul secolului XIX, Terente a devenit bogat prin numeroase tâlhării, fiind prins de mai multe ori, dar reușind să evadeze. Vânat de autorități, pe capul său fiind pusă o recompensă uriașă, Terente a trăit vreme de trei ani în exil, prin Bulgaria, Grecia, Serbia, unde ar fi comis aproape 20 de crime.  Revenit în țară, în 1927, violează în noaptea de Înviere o preoteasă, iar apoi este împușcat de un jandarm. De precizat totodată că Terente a rămas celebru în istorie pentru virilitatea sa.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here