Trei teatre din Viena, Galaţi şi Brăila au răspuns până acum invitaţiei de a participa la cea de a XIII-a ediţie a Festivalului teatrelor din oraşele dunărene ce se va desfăşura la Giurgiu în perioada 16-19 noiembrie. “Avem deocamdată confirmate prezenţele teatrelor din Viena, Galaţi şi Brăila, am lansat o invitaţie şi unui teatru din Ruse, Bulgaria, care se pare că nu va putea veni, de aceea sunt în tratative cu Teatrul de păpuşi din Ruse şi aşteptăm confirmarea participării lor la festival”, a declarat directorul Teatrului Valah Giurgiu, Mircea M. Ionescu. El spune că prin organizarea acestui festival, Giurgiu va fi pentru câteva zile “o cetate a dramaturgiei româneşti”, pentru că vor fi prezentate piese de Eugen Ionesco, Tudor Muşatescu, I. L. Caragiale şi Ion Creangă. După organizarea acestui festival la Giurgiu, Teatrul Valah va participa la un nou festival de teatru de la Brăila, după care va pregăti pentru finalul anului premiera piesei care va fi desemnată câştigătoare în urma concursului de dramaturgie lansat la Giurgiu de conducerea Teatrului Valah şi pentru care au fost primite 37 de texte.

AGERPRES