După ce „născocitorul” subiectului ELODIA , este vorba de postul OTV, a fost „îngropat”, iată că justiţia doreşte să facă acelaşi lucru cu acest caz. Procurorii  Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în „cauza Elodia” şi au dispus trimiterea în judecată (în stare de arest preventiv), a inculpatului Cioacă Constantin Cristian  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte.

Ce spun procurorii despre cum a fost ucisă ELODIA

În noaptea de 29/30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care inculpatul Cioacă Constantin Cristian i-a aplicat soţiei sale, victima Ghinescu Elodia multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.      Ulterior, inculpatul a transportat cadavrul în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a facilita ascunderea acestuia. Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanţei în Dubai, precum şi perdeaua de duş din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului şi le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constat şi lipsa unor obiecte, precum: un cuțit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj și perdeaua de duș.   În noaptea săvârşirii infracţiunii, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.

În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activităţi menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potenţial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 Km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 08.10.2007.   Întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă. Totodată, a instalat o nouă perdea de duş în baia aferentă dormitorului.

Ulterior datei de 2 septembrie 2007, inculpatul a desfăşurat o operaţiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său şi al soţiei sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relaţia extraconjugală a victimei şi vacanţa pe care şi-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai.   Scopul acestui demers era asigurarea unui curent de opinie nefavorabil victimei, care ar fi justificat ipoteza unei plecări voluntare de la domiciliu şi deturnarea atenţiei de la aspectul esenţial, respectiv varianta uciderii acesteia de către inculpat.          După ce a întreprins toate aceste demersuri, în data 5 septembrie 2007, inculpatul Cioacă Constantin Cristian a anunţat oficial dispariţia soţiei sale.

Dosarul cazului a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Argeş.  Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. (JGR)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.