IMGReluând firul povestirii din locul în care l-am lăsat săptămâna trecută, l-am rugat pe nea Bebe Călinescu să ne spună, aşa cum ne-a promis, acea întâmplare care l-a marcat atât de tare…

Alex Băran cânta ”Zaraza” sub bombe

Perioada  1943- 1944 a fost un adevărat coşmar pentru oraşul Giurgiu. Cei pe care îi aşteptasem cu toţii atât de mult, americanii, ne bombardau împreună cu  escadrilele engleze, în raiduri aeriene mai dese uneori decât adierile de vânt. Ţinta lor erau depozitele de carburant de la Cioroiu şi staţia de pompare a acesteia. De regulă, ele se desfăşurau de două ori pe zi: una pe la orele 10.00 – 11.00 şi alta după lăsarea întunericului, între orele 22.00 şi 23.00. Imediat ce suna alarma lumea lua ce găsea la îndemână şi fugea depărtându-se cât mai mult de zona vizată, cât mai departe de oraş…Meşterul Cristache avea o vie prin zona de nord a municipiului. Acolo, prietenii lui instalaseră nişte corturi care îi adăposteau de fiecare dată când urlau sirenele. Tot aici venea şi Alexandru Băran cu chitara dar mai ales cu vocea lui . Oamenii se înghesuiau în întunericul nopţii, făcându-şi cruci şi rugându-se la Dumnezeu ca nu cumva păsările alea de metal ce zumzăiau deasupra oraşului să nu să se abată şi prin locurile în care stăteau ascunşi ei. Băran simţea teama oamenilor şi ca să le dădea curaj începea să cânte… Nimic maibizar, mai viu, mai impresionant decât în timp ce bombele cad în jurul tău tu să stai cu urechea bântuită de acordurile celebrei Zaraza… În vie, meşterul Cristache îşi ridicase  şi o căsuţă cu două odăi,  unde o adăpostea la vremea bombardamentelor pe bătrâna sa soacră, o femeie cumsecade dar foarte bolnavă. Ascultând seară de seară cântecele lui Băran într-o zi l-a chemat pe ginerele său, Dumitru Cristache şi i-a zis: Cristache, mamă… eu când o să mor, că tu ştii foarte bine că sunt tare bolnavă, eu îţi cer ca atunci când îmi veţi face pomenirea de 6 săptămâni, după slujbă, să îl aduceţi pe băiatul ăsta, pe Băran, să cânte ce îmi plăcea mie… Meşterul Cristache, după ce s-a uitat în ochii umezi de lacrimi ai bătrânei, a încuviinţat, spunând: Bine mamă, aşa am să fac, îţi promit! Şi Cristache a vrut să se ţină de cuvânt. Bătrâna abia de a mai apucat ziua eliberării şi pe 29 august 1944 a plecat în lumea drepţilor aşteptând probabil, de acolo de sus, ca ginerele ei să-şi respecte promisiunea. La începutul lunii octombrie, când meşterul Cristache a organizat praznicul, l-a chemat şi pe Băran, care le-a cântat celor adunaţi la pomană cântecele preferate ale răposatei. Partea tragică a acestei poveşti este faptul că la numai 3 săptămâni după acest moment, Alexandru Băran a plecat şi el la ceruri. Se pare că Bătrânei îi plăcuse atât de mult vocea lăutarului ăsta, încât dorise să îl ia acolo sus şi să-i cânte numai ei…

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Si daca tot ati adus vorba de americani,sa nu uitam ca ei s-au distins indeosebi prin bombardarea oraselor,respectiv uciderea populatiei civile si daramarea cladirilor,in timp ce linia frontului era la sute de km.Asa au bombardat si Bucurestiul la 4 aprilie 1944,omorand circa 3000 de oameni si producand pagube materiale incomensurabile.Asa au facut si in Serbia in anii „90,bombardand orasul Belgrad de Sfintele Paste Ortodox,fiindca atunci avea Mister Bill oarece probleme cu Monicuta asistenta.In zilele noastre se vede clar ca ei vor flacari in Europa,la granitele Rusiei.Iar faptul ca sunt singurii din istorie care au folosit bomba nucleara impotriva populatiei civile din cele doua orase japoneze,spune totul despre urmasii celor care au cucerit vestul salbatic cu pistolul la brau ,obicei de care nu s-au dezbarat nici in prezent,si cand fel si fel de nebuni omoara oameni nevinovati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here