2Săptămâna trecută o barză a intrat în avionul care transporta echipa de fotbal Dinamo şi era să se producă o mare tragedie. La numai câteva zile, câţiva porumbei au produs, un groaznic accident rutier soldat cu patru victime. Era ziua de 21 aprilie,  ora 15.00, pe Drumul Naţiolal 6, la km.28+800, în afara localităţii Gorneni, comuna Iepureşti, judeţul Giurgiu, când conducătorul auto B. PETRE, în vârstă de 49 ani, cu domiciliul în Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Alexandria spre Bucureşti, datorită distragerii atenţiei de către câţiva porumbei ce se aflau liberi în autoturism, a pătruns pe contrasens lovindu-se frontal cu un autobuz, condus regulamentar de către conducătorul auto G. ION, din comuna Clejani, judeţul Giurgiu, autobuz care transporta mai mulţi călători spre domiciliul lor. Din impactul celor două autovehicule, a declarat, în aceeaşi zi, comisarul de poliţie Mirela Gheţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu, a rezultat decesul următoarelor persoane: B. PETRE, conducătorul autoturismului;

N. PAUL, în vârstă de 40 ani, ocupant al locului dreapta – spate; N. JANA, în vârstă de 40 ani, ambii cetăţeni din comuna Mîrzăneşti, judeţul Teleorman, ocupantă a locului din mijloc – spate; P. ELENA, în vârstă de 47 ani, din comuna Mîrzăneşti, judeţul Teleorman, ocupantă a locului dreapta – faţă şi rănirea uşoară a minorei N. N. G., în vârstă de numai 11 ani, din  comuna Mîrzăneşti, satul Teleormanu, judeţul Teleorman, ocupantă a locului stânga – spate, care s-a ales cu diagnosticul “T.c.c. deschis-minor”, şi a fost transportată cu un elicopter SMURD la un spital de urgenţă din Bucureşti. Autoturismul implicat în coliziune cu autobuzul a fost distrus în proporţie de 80%, iar autobuzul prezintă avarii în proporţie de 25%.  Menţionăm, ca pe un fapt îmbucurător, că persoanele aflate în autobuz nu au suferit leziuni în urma evenimentului rutier, şoferul autobuzului reuşind să evite o tragedie de proporţii.

Jurnal PRESS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here