646x404Conform unei statistici puse la dispoziţia presei de către Direcţia de Statistică a Judeţului Giurgiu, la 1 iulie 2017, pe grupe de vârstă şi domiciliu, structura populaţiei judeţului este în continuă dinamică.

Astfel, în ultimii ani, se constată o permanentă scădere a numărului de locuitori în judeţul Giurgiu. Dacă în anul 2000, vorbeam de aproape trei sute de mii de persoane (296.431 locuitori), în 16 ani, la finele anului trecut, mai erau înregistraţi, în datele statistice, doar 276.220 locuitori.

După grupele de vârstă, cei mai mulţi – 61,3% (169.446 locuitori) se situează în grupa de vârstă 15 – 59 de ani, în timp ce cei a căror vârstă este de până în 15 ani sunt doar 14,4% (39.677 locuitori), iar cei peste 60 de ani numără 67.097 locuitori (24,3%).

Veştile nu sunt tocmai bune nici în ceea ce priveşte sporul natural al populaţiei, în 2016 înregistrându-se un spor negativ, de -1943 de persoane (2287 copii născuţi vii şi 4230 de decese). În schimb, se pare că giurgiuvenii au început să se înţeleagă şi iubească între ei, numărul căsătoriilor fiind în creştere, de la 1334 în 2000, la 1519 în 2016, în timp ce numărul divorţurilor se ridică la 316 în 2016, cu circa o sută mai multe decât în anul 2000.

Cât priveşte durata medie de viaţă, pe sexe, aceasta se ridică la 77,34 ani pentru femei şi 69,92 ani pentru bărbaţi. În medie, durat de viaţă a crescut, de la an la an, până la 73,54 ani, cu date revizuite  în 2015.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here