Arestat la începutul anului 2018, după ce agresat sexual doi copii într-un lift din Capitală, fostul polițist Eugen Stan a fost condamnat, în primă instanță, la 19 ani de închisoare.

Această decizie nu este definitivă și poate fi contestată în apel.

Procurii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au deferit justiţiei pe poliţistul Eugen Stan, de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru 18 infracţiuni de agresiune sexuală.

Faptele au fost comise în perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, victimele având vâste cuprinse între 5 şi 38 de ani. Poliţistul le urmărea spre blocurile în care locuiau, infracţiunile fiind săvârşite în scara imobilelor sau în liftul acestora.

În perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, inculpatul Eugen Stan a agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 şi 38 de ani, în diferite locuri de pe raza municipiului Bucureşti. Modul de operare al inculpatului viza, în general, urmărirea victimelor în drumul lor spre blocurile în care locuiau, infracţiunile fiind săvârşite, sub constrângerea exercitată de inculpat, în scara imobilelor sau în liftul acestora”, anunţă procurorii.