Contrabanda cu țigări, este o zonă infracțională aflată permanent în atenția polițiștilor giurgiuveni, care și-au propus să abordeze toate laturile ilicite, începând cu rețelele importante care procură și le introduc în țară, până la distribuitorii stradali care dincolo de faptul că încalcă legea, mai creează și o stare de disconfort public.

Astfel, numai de la începutul anului, polițiștii giurgiuveni au destrămat un număr de 5 rețele de contrabandiști de țigări, efectuând 46 de percheziții domiciliare, inclusiv în județul Suceava.

În aceste cauze, s-au dispus măsuri preventive unui număr de  27 de persoane.

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate în operațiunile complexe, s-au executat 5 acțiuni de prindere în flagrant a persoanelor care transportau țigări de contrabandă, în urma cărora, au fost confiscate 376.060 de țigarete.

Totodată, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, prin activitățile zilnice desfășurate în teren, au confiscat numai în cursul anului 2018, peste 40.000 de țigarete de la un număr de 26 de distribuitori, care sunt cercetați pentru infracțiuni la acest regim.

Pe lângă activitățile desfășurate în teren, care se materializează prin confiscarea cantităților de țigări găsite asupra distribuitorilor stradali și întocmirea actelor procedurale, zilnic sunt adunate informații care sunt exploatate și asamblate în probatoriul complex, privind activitățile infracționale ale rețelelor importante, care aprovizionează piața.

După cum ne precizau surse din Inspectoratul Județean de Poliție , documentarea activității de contrabandă, presupune un volum mare de activități, având în vedere ramificația grupărilor implicate, și totodată impunenecesitatea colaborării cu autoritățile din țările din care provin țigaretele, aspecte ce se află permanent în atenția poliției giurgiuvene.

(Jurnal)