De la începutul anului şi până în prezent, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au constatat 23 de infracţiuni pe linia pescuitului ilegal şi 4 infracţiuni pe linia transportului, deţinerii şi comercializării de resurse acvatice. În urma acestora au fost ridicate şi predate unor societăţi comerciale de profil peste 300 kg de peşte din diferite specii şi au fost confiscate unelte de pescuit (prostovoale, lansete, halăuri, plase monofilament) în valoare de 2.500 lei.

Ultimul dintre aceste cazuri a avut loc în data de 23 ianuarie , ora 9.30, atunci când poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bechet, judeţul Dolj , au depistat la târgul săptămânal organizat pe raza localităţii Amărăştii de Jos un cetăţean român care comercializa peşte proaspăt din portbagajul unui autoturism.

În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba despre Vasile I., în vârstă de 40 ani, care oferea spre vânzare cantitatea de 185 kg peşte din specia fitofag, fără a deţine documente de provenienţă.

Întreaga cantitate de peşte a fost ridicată şi predată unei societăţi comerciale de profil, iar persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui. (JGR)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here