Luni, 14 septembrie, în toate unităţile şcolare din ţară s-a auzit sunetul clopoţelului, care marchează începutul unui nou an şcolar. Elevi, părinţi şi cadre didactice, vizibil emoţionaţi, au păşit pragul unităţilor de învăţământ din judeţ, cu toţii „înarmaţi” cu dorinţa de a descoperi noi lucruri în anul şcolar 2009 – 2010, an care tocmai a început.

Dacă elevii şi părinţii sunt cu toţii nerăbdători să înceapă cursurile, am vrut să aflăm şi care este opinia câtorva directori de şcoli din municipiu şi din judeţ, legat de începerea noului an şcolar. „Începem noul an şcolar cu un număr de 64 de bobocei de clasa I, repartizaţi pe trei clase, conduse de învăţătoarele Mariana Simion, Nineta Văduva şi Iulia Vasile”, ne preciza Ion Brişcă, directorul Şcolii cu clasele I – VIII „Mihai Eminescu” din Giurgiu. „Anul acesta ni s-au reîntors la cursuri, după ce au fost plecaţi cu părinţii în străinătate, dar au şi venit de la alte unităţi şcolare, un număr de 18 elevi, şase la clasele II – IV şi 12 la clasele V – VIII. Ca proiecte pentru anul care vine, îmi doresc enorm să reuşesc finalizarea sălii de sport pentru care s-a redeschis, de curând, finanţarea. Cât priveşte rezultatele şcolare, vreau să reedităm cel puţin rezultatele anului şcolar trecut, când toţi absolvenţii noştri de clasa a opta au fost repartizaţi la licee încă din prima etapă, 70% dintre aceştia devenind elevi ai Colegiului Naţional „Ion Majorescu”. De asemenea, vrem să reedităm prezenţele la olimpiadele şcolare, unde am fost reprezentaţi cu succes până acum de gemenii Alexandru şi Daniel Bănaru, la matematică, de Cosmina Stroescu la limba română, de Maria Popa la fizică. Nu neglijăm nici proiectul de menţinere în funcţiune a Clubului European din şcoală, şi sper să păstrăm parteneriatele cu Poliţia de proximitate – agentul Ionel Sincu fiindu-ne aproape tot timpul. În încheiere, vreau să le urez, şi prin intermediul publicaţiei dumneavoastră, celor care tocmai au început şcoala, multă putere de muncă şi de concentrare, şi să nu ne dezamăgească aşteptările!”, a încheiat directorul Şcolii „Mihai Eminescu”.

Numită de numai două săptămâni în funcţia de director al Liceului Teoretic „Tudor Vianu” din municipiul nostru, Adelina Sârbu, profesor de geografie, ne mărturisea, vizibil emoţionată: „Sunt numită cu titlu de interimat pe această funcţie, de la data de 1 septembrie. Cu toate acestea, am încercat şi încerc să mă ridic la nivelul aşteptărilor celor care au crezut în mine şi în capacitatea mea de a conduce o instituţie de învăţământ liceal de prestigiu cum este „Tudor Vianu”. La clasa a noua, anul acesta, avem înscrişi 316 elevi, repartizaţi pe opt clase: trei de matematică – informatică, două de ştiinţe ale naturii, două de filologie şi una de ştiinţe sociale. Ne lăudăm că avem nota cea mai mare la sesiunea de Bacalaureat de anul acesta, un 9,91 obţinut de Oana Adriana Mârzac, multiplă premiantă la fazele naţionale ale olimpiadelor la care a participat. De asemenea, şi notele de admitere au fost mari, prima notă cu care s-a intrat la noi anul acesta fiind 9,86 (Virginia Ruxandra Niculescu), cea mai mică fiind 6,40. Mai am multe de învăţat, ca şi elevii mei, dar sunt sigură că voi fi ajutată de colectivul profesoral, compus din 55 de cadre didactice (35 de titulari şi 20 de suplinitori calificaţi). Am avut surpriza ca, la deschiderea anului şcolar pentru cei 840 de elevi ai liceului nostru, să participe şi domnul prefect Tudor Tănăsescu, fapt ce demonstrează valoarea liceului nostru. De asemenea, am mai avut ca invitaţi la deschiderea anului şcolar pe inspectorul general al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Giurgiu, Gigi Oprişan, comisarul şef Nelu Buciu, adjunctul şefului Poliţiei Municipale, şi Ion Vişan, reprezentantul Primăriei Giurgiu şi totodată directorul Direcţiei de Asistenţă Socială. „În ceea ce priveşte planurile pentru anul şcolar care tocmai a început, îmi propun ca, alături de cadrele didactice ale liceului, să continuăm proiectele deja existente, dar vom încerca şi iniţierea unora noi. De asemenea, ne dorim cel puţin reeditarea rezultatelor şcolare ale anului trecut, când am avut mulţi olimpici la fazele naţionale, unii chiar premianţi, dar şi foarte mulţi studenţi la facultăţile de stat din România!”, a mai precizat Adelina Sârbu, directoarea Liceului Teoretic „Tudor Vianu”.

Un alt liceu asupra căruia ne-am îndreptat atenţia în periplul nostru prin unităţile şcolare a fost Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan” Giurgiu, al cărui director, Ion Ghimpeţeanu, ne-a declarat: „La nivelul liceului nostru învaţă 707 elevi, noi fiind printre puţinele unităţi şcolare din Giurgiu care au acoperit în totalitate planul de şcolarizare. La clasa a noua, toate cele şapte clase cerute sunt ocupate de cei 185 de boboci. Desigur, ca orice director de instituţie de învăţământ, îmi doresc să reeditez rezultatele de anul trecut, când am avut finalişti la mai toate olimpiadele naţionale.

De anul acesta, ţin să precizez, nu mai avem dublă specializare la clasa vocaţională, cele 28 de fete care s-au înscris în clasa a noua urmând ca, la finalul anilor de liceu, să obţină calificare doar pentru meseria de educatoare, nu şi de învăţătoare, cum era până în prezent. Ne-am propus, de asemenea, ca, în cadrul profilului real, să găsim o modalitate de a atrage elevii către matematică – informatică, prin eliberarea unui atestat la sfârşitul clasei a douăsprezecea.

De asemenea, la profilul umanist avem o clasă de limba engleză, intensiv. Ca proiecte, la care s-a angajat liceul pe care îl conduc, vom continua parteneriatul cu Ambasada Mexicului pe tema „Tradiţii şi obiceiuri din cultura mexicană”, curs susţinut de domnul Rodolfo Saldana, un vechi prieten al instituţiei noastre. De asemenea, vom continua parteneriatele cu Agenţia pentru Protecţia Mediului, cu Biblioteca Judeţeană şi cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Giurgiu. Mai vreau să menţionez, în încheiere, faptul că din totalul de 34 de cadre didactice titulare, 27 au gradul de învăţământ unu, iar numărul suplinitorilor calificaţi este de doar 17!”, a mai spus Ion Ghimpeţeanu, directorul Liceului Teoretic „Nicolae Cartojan” din Giurgiu.

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here