Deşi anunţase, în cadrul conferinţei de presă de marţi, 27 martie, că va încheia orice dispute politice fără sens cu adversarii din celelalte formaţiuni politice din judeţ, şi că va îngropa securea războiului, orientându-se către aspecte mai bune ale vieţii, Ionel Dinu nu se dezminte.

La nici cinci minute după ce şi-a cerut scuze celor pe care, de-a lungul anilor, i-a tot atacat, a pornit un nou tir de acuzaţii, de această dată către primarul municipiului, Nicolae Barbu, pe care Dinu îl acuză că, într-un mandat şi jumătate, nu a învăţat absolut nimic.

„Nicolae Barbu nu ştie sau se face că nu ştie că o hotărâre de consiliu este mai slabă şi nu bate niciodată o hotărâre de guvern, aşa că degeaba se bate el cu cărămida în piept că nu îi aparţine lui bucata aceea de drum. În tot timpul de când e primar, el nu a învăţat nimic, caută permanent vinovaţi, dar principalul vinovat este el. Îi recomand să pună mâna să înveţe, ca să nu se mai facă de ruşine, mai ales cu drumul acela, care e într-o nebuloasă! Nu spun decât că domnul Barbu să facă bine să repare acea porţiune de drum, că îi aparţine!”, spunea Ionel Dinu.

Cât despre acuzaţiile pe care secretarul general al PNL Giurgiu le-a adus colegilor de partid, lucru care i-ar putea atrage excluderea din rândurile liberalilor, Dinu a declarat:

„Dacă e să mă excludă pe mine, ar trebui să excludă toată organizaţia municipală, care nu mişcă nimic în consiliul local, şi lasă toată munca de opoziţie pe judeţ. Dar nu or să mă excludă, o să vedeţi…Pentru că deja iau în calcul să renunţ la viaţa politică, PNL-ul este ultimul partid în care mai activez, şi s-ar putea să mă retrag eu definitiv, şi să plec chiar şi din ţară. Dar, dacă vor să mă excludă, n-au decât, mie mi-ar face un bine, dar lor şi-ar face un mare rău”, a încheiat Ionel Dinu.

(Jurnal)