În partea a doua a conferinţei de presă a PNL, de miercuri, 15 ianuarie, preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Mustăţea, a făcut mai multe declaraţii incendiare la adresa prefectului Nina Lavinia Crişu, precizând printre altele: ”Voi aplica strict criteriile legii la repartizarea bugetului pe unităţi administrative. Mă aştept, indiferent cum îl voi face, să fie atacat în contencios de Prefectură. M-a avertizat un vicepreşedinte PSD de faptul că indiferent cum l-aş face prefectul Nina Lavinia Crişu îl va ataca în contencios! În 2013, prefectul a mai făcut încă un abuz la adresa CJ. A emis un Ordin prin care a înfiinţat o Comisie ilegală, formată din 7 membri, de la finanţe, de la Poliţia economică şi unii de la Ploieşti. Comisia avea scopul să verifice toate contractele de achiziţie ale DGASPC Giurgiu. Menţionez că, Prefectul, conform legii, nu poate verifica decât legalitatea actelor administrative, nu şi contractele de achiziţii! Directorul DGASPC nu a permis controlul, întrucât această instituţie poate fi controlată doar de Curtea de Conturi şi Direcţia Finanţelor, respectiv alte organe legale. Am informat cele două ministere care aveau reprezentanţi în comisie. Ministerele au constatat abuzurile Prefectului, şi Direcţia Finanţelor şi Poliţia şi-au retras, în aceiaşi zi, oamenii din comisie! A doua zi, Nina Lavinia Crişu a anulat acest Ordin întrucât a constatat că este ilegal! Marţi, 14 ianuarie, prefectul a atacat în contencios delegarea doamnei Adelina Pavel în funcţia de director interimar al DGASPC. Mi-a atacat şi hotărârea de CJ prin care angajam un Cabinet de avocatură, condus de un profesor universitar, pentru a mă apăra împotriva atacurilor prefectei. Acest lucru mă obligă să mă prezint personal în instanţă. Prefecta Crişu uită că este detaşată în această funcţie, din cea de director al Direcţiei juridice a CJ! Am să merg personal în Instanţă şi o să susţin apărarea. Nu am primit încă motivarea prefectei pentru atacarea hotărârii privindo pe Adelina Pavel. Prefecta Crişu nu ţine cont de prezumţia de nevinovăţie, iar eu nu am primit de la DNA sau de la altcineva vreo înştiinţare de începerea urmăririi penale împotriva sa, şi oricum nu era în atribuţiile prefectei! Dacă, în viziunea lui Nina Lavinia Crişu, doamna Adelina este incompatibilă pentru funcţia de director interimar atunci nu este incompatibilă şi pentru cea de director adjunct, funcţie pe care se afla de mai mult timp!!!” Vasile Mustăţea s-a referit şi la abuzurile prefectei faţă de primarul din Mîrşa, căruia i-a atacat 16 hotărâri de Consiliu local în contencios, iar până acum în 9 cazuri judecate primarului i s-a dat câştig de cauză! Abuzuri a săvârşit prefectul de Giurgiu şi în cazul mult mediatizatului primar de la Ulmi, caz câştigat tot de primar! ”Juriştii CJ Giurgiu analizează în aceste zile posibilitatea şi modul de a depune o plângere penală pentru prefecta Nina Lavinia Crişu şi pentru doamna Virginia Velican de la Direcţia de Finanţe, motivul plângerii fiind abuzul în serviciu. La finele lunii ianuarie se va întruni şi Comisia de Disciplină a Înalţilor Funcţionari Publici, comisie care va analiza sesizarea CJ Giurgiu făcută prefectei Nina Crişu pentru abuz în serviciu. Voi merge la această şedinţă să susţin sesizarea”, a conchis Vasile Mustăţea.

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here