pista-de-biciclete-754x500Printre proiectele de hotărâre incluse pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local din data de 29 septembrie s-a numărat şi cel de aprobare a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă şi Strategie Integrată de Dezvoltare Durabilă a municipiului Giurgiu.

Sunt proiecte care se vor realiza în acest mandat – 2014-2020 – şi vor include, printre altele, 19 km de piste de biciclete pe străzile modernizate, cum ar fi şos. Alexandriei, Sloboziei şi  Ghizdarului, unde s-a lăsat loc special pentru amenajarea lor a spus primarul Nicolae Barbu.

De asemenea,  ne dorim ca prin acest Plan ca toate intrările în oraş până în centru (n.red. – la Turnul Ceasornicului) să fie conectate cu piste de biciclete; vom avea şi un inel medial pe strada Ramadan, care să unească şos. Sloboziei şi toate celelalte şosele, până la str. Gării. Deci, avem în proiect aceste investiţii, fie finanţate cu surse europene, naţionale şi chiar locale, a declarat edilul. 

Totodată,  primarul Barbu a precizat că pistele de biciclete vor fi marcate corespunzător, iar în anumite zone, cum ar fi şos. Bucureşti, dacă vor exista conducători auto care vor opri pe aceste piste, deşi este interzis,  acestora li va suspenda carnetul.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here