peste-copyFOTO: Așa sperăm să arate în curând piața de pește a municipiului…Numai bani să se găsească!  

 

La Piața de gross pentru pește, care nu este un moft al primarului venit de la Tulcea, cum spun unii rău voitori, a declarat în conferința de presă a Primăriei Giurgiu, primarul municipiului se lucrează intens. În acest moment lucrările sunt finalizate în propoprție de 95%, și se montează utilajele și sistemele IT.

Vom scoate la licitație și un sistem de monitorizare video, și vrem să facem vânzarea peștelui ca la bursa de mărfuri, cu ajutorul a 3-4 camere de vedere. Cumpărătorul să poată vedea direct din biroul restaurantului tot peștele din piață și toate datele privind identificarea lui. Astfel, cumpărătorul va avea ocazia să facă de acasă comenzi de pește, așa cum îl dorește: curățat, eviscerat, tranșat, filetat etc., și ambalat pe categoriile respective. Recepția oficială a Pieței de gross pentru pește, a declarat Nicolae Barbu, se va face pe 15 septembrie și sper ca pe 3 octombrie, de Ziua Recoltei, să o dăm în funcțiune oficial. Cu această ocazie ne vom face cea mai bună reclamă, și la nivel de țară întrucât vom invita foarte multe firme din alte județe”.

Conform primarului Barbu salariații  SC  Servicii Locale se vor ocupa în aceste zile de amenajarea peisagistică a zonei inclusiv de montarea unei instalații pentru udarea gazonului, turnarea asfaltului și instalarea bordurilor. El a ținut să precizeze  că acest proiect nu costă Primăria Giurgiu nici un ban!

Heliade CĂLIN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here